Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Nimic nu este întâmplător

Să privim în oglindă ce s-a întâmplat marţi, 28 martie 2017, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Practic, putem sta drept şi judeca strâmb. Sau invers, cum doriţi. Cred că rezultatul este acelaşi. Aşadar, marţi televiziunile s-au întrecut în breaking news-uri şi news alert-uri despre condamnarea celebrei blonde de la Cotroceni, unica şi inegalabila Elena Udrea. Şi-a luat doamna Udrea condamnări pe vreo 5 infracţiuni, dar cea care mi-a atras atenţia a fost condamnarea de 6 ani pentru abuz în serviciu, abuz dezincriminat de Curtea Constituţională a României.

Sentinţa în dosarul Gala Bute nu este definitivă, însă o eventuală menţinere a condamnării l-ar putea duce în spatele gratiilor alături de Elena Udrea şi pe fostul preşedinte al Federaţiei Romane de Box, Rudel Obreja, condamnat în primă instanţă la 5 ani de închisoare. În schimb, fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost achitat.

Instanţa de judecată a mai dispus ca Elenei Udrea să i se confişte un milion de lei şi 900.000 de euro. Fostul ministru al Turismului este decisă să facă apel pentru că ideea de a ajunge din nou în închisoare, o îngrijorează.

Vrem, nu vrem, trăim vremuri complicate şi uneori, de neînţeles pentru publicul larg. Două complete de judecată formate din 3 judecători de la Înalta Curte au dat marţi două soluții diametral opuse. Elena Udrea a fost condamnată pe un text de lege care nu mai este constituțional la 6 ani de puşcărie cu executare. În aceeaşi zi, ştirile de la Înalta Curte, dar din alt dosar celebru arătau că a fost acceptată excepţia de neconstituţionalitate a Bombonicăi Dragnea, în procesul în care liderul PSD este acuzat de abuz în serviciu.

Procesul lui Liviu Dragnea, în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu, alături de fosta sa soţie şi de 9 angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a ajuns pe masa CCR, graţie Bombonicăi, şi la propriu şi la figurat.

Procurorii spun că Liviu Dragnea ar fi găsit o modalitate de a recompensa ilegal membri de partid din banii statului. Două femei şi-ar fi încasat leafa ani buni din bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman fără să lucreze măcar o oră acolo. Ar fi muncit însă la filiala din Teleorman a PSD, spun procurorii, care au studiat statele de plată şi au audiat zeci de persoane.

Vi se pare că trăim în lumi paralele? În două Românii? Chiar ministrul de Justiţie, Tudorel Toader a spus că nu avem o practică unitară în domeniul justiţie, că pe aceeaşi speţă o hotărâre de la Alba Iulia nu seamănă cu cea de la Constanţa. Ce să facem? Mai avem de lucrat. Între timp, Kovesi e bine, statul de drept e bine şi el. A scăpat Kovesi şi de evaluare şi de schimbare, nu că ar fi crezut cineva cu scaun la cap că liderii PSD ar fi avut sânge în instalaţie să o înlăture de la şefia DNA. De altfel, chiar mă bucur că Laura Codruţa Kovesi a rămas în fruntea DNA. Şi, mai apoi, la final, ce credeţi Dragnea e bine? Eu zic că da. Dar mai scriem şi peste câteva luni.