În ziua cu ghinion a lunii septembrie a calendarului oricărui individ care crede în destin şi nenorocirile viitoare pe care i le aduce această zi nefastă, PSD i-a organizat lui Victor Ponta o lansare pe care unii au numit-o faraonică, alţii de inspiraţie nord-coreeană. Peste 50 de mii de oameni au fost aduşi pe Arena Naţională, din Bucureşti, să-i dea acestuia binecuvântarea candidaturii la preşedinţia României. S-a dorit o demonstraţie de forţă, aceasta fiind, de fapt, un delir de putere şi o sfidare a electoratului. De mult nu am mai văzut ceva mai penibil, lipsit de responsabilitate şi decenţă decât această lansare. Să vedem lansarea lui Ponta în asemenea mod, după 25 de ani de pseudo-democraţie, este o sfidare a românilor de rând. Vizitele lui Ponta în China şi Rusia l-au inspirat…
Dacă nici acum românii nu văd care este hramul lui Ponta şi ce ni se pregăteşte, înseamnă că ne merităm soarta. Cine şi-ar fi imaginat în decembrie ’89 că în 2014 o să vedem manifestaţii ceauşiste, roşu cât vezi cu ochii, steaguri, şepci, fulare şi tricouri roşii, activişti, ţărani aduşi cu autobuzele, şi-un neocomunist aruncând slogane cu mândria de-a fi român, cu unirea românilor sub preşedinţia lui şi ca toţi să gândim la fel?
„Dictatorul” de Băsescu a stat 10 ani la conducerea ţării şi n-a fost în stare să organizeze o adunare ca asta. Nimeni nu contestă că PSD este un partid mare, cu structuri puternice în teritoriu, cu baroni locali penali până în măduva oaselor, care sponsorizează la greu toate acţiunile ortodoxului Naum, dar mi se pare totuşi că aceste costuri de campanie electorală sunt mai mari decât ar putea cotiza ei. Oare câte milioane de euro a costat acest penibil spectacol şi cine a suportat această risipă ce sfidează întreaga populaţie? Cu aceşti bani cheltuiţi pe stadion, ar fi putut fi ajutate familiile sinistrate în urma recentelor inundaţii. Ponta n-are curajul unor manifestaţii în spaţii deschise, aşa cum proceda Băsescu. L-ar huidui lumea şi ar ieşi încăierări. El crede că aşa îşi sperie adversarii şi aşa poate descuraja electoratul care e contra lui.
Constatăm o megalomanie dublată de spaima că în urma alegerilor va avea aceiaşi soartă ca Năstase. E timpul ca românii să-şi dea seama cu cine au de a face şi să înlăture de la putere această clică de neo-comunişti cu faţa capitalistă. Nu pentru un viitor de tip coreean au murit oamenii în 1989 pe străzile Bucureştiului, ci pentru libertate şi onoare. Se-aude zăngănit de secere şi ciocane, flamuri roşii se înalţă-n zări, creiere roşii şi suflete negre vibrează la unison pentru mult iubitul şi stimatul plagiator, roşu şi mincinos, reprezentantul cel mai de seamă al fluviilor de milogi, trândavi şi idioţi care iau cu asalt arenele roşii ale comunismului de cea mai joasă speţă cultivat de susţinătorii şi slugoii psd-işti ai mongoloidului fără minte şi cu ochelari.
Macabru şi dezonorant tablou pentru o Românie ce se vrea o ţară democrată, membră UE şi partener NATO! Mă uit la poze. Ar trebui să fiu trist că trăiesc lângă atâta prostime. Nu pot. Prostia are ceva vesel în ea. Ceva ludic şi duios. Când prostul clasei era scos la lecţie şi debita numai prostii, plângea cineva? Nu, râdea toată lumea. Sau măcar zâmbea. Nu mai pot să mă încrâncenez. Sunt aproape 25 de ani de la „Iliescu apare, soarele răsare!”, „Iliescu să-l votăm, să-l votăm tot neamul,/ Ca să crape de necaz Raţiu şi Câmpeanu!”, „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”… Aproape un sfert de veac! Istoria prostiei româneşti se scrie în fiecare zi. Pe 13 septembrie 2014, s-a scris o nouă pagină. Glorioasă, că d-aia e istorie! În acea zi, tovarăşul a vorbit din nou. S-a dat mezel. S-au băgat portocale şi nes. Fâlfâie steagurile prostiei româneşti pe balcoane, în curţile caselor, în inimile ce pompează sânge românesc spre creierul inutil şi lin, ca o pârloagă de colhoz.
Vibrează prostia în piepturi scofâlcite de funcţionari, în sâni revărsaţi, de babe. Trăiască prostia românească!