Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La Bujoreni se votează din nou! A doua oară o fi cu noroc?

În mai puțin de o lună de zile, avem alegeri parțiale la Bujoreni, localitate limitrofă a municipiului Râmnicu Vâlcea. În ultimii ani, Bujoreniul a fost văduvit de primarii aleși legitim, ba din motive de percheziții, întreaga conducere a primăriei condusă de fostul edil Alexandru Roșu, fiind pusă sub acuzare, ba din motive de demisie, după ce primarul ales, Gheorghe Udubae, în iunie 2016, și-a dat demisia, îngrozit de haosul care domnește în administrația locală de la Bujoreni.

Bujoreniul este o comună cu un buget generos, însă, din păcate, umbra lui Roșu încă persistă, acest lucru fiind ușor de observat dacă privești cu atenție la interesele locale din jurul primăriei. Deși ar avea mari oportunități de dezvoltare, fiind foarte aproape de Râmnicu Vâlcea și traversată de DN7, comuna Bujoreni încă suferă din lipsa drumurilor, a canalizării sau a iluminatului public.

Practic, de cel puțin 2 ani de zile, localitatea Bujoreni este necondusă, iar efectele se văd. Nimic nu se mișcă în această comună. Acum, se organizează din nou alegeri și toată lumea își face sfânta cruce și își scuipă în sân să se termine cu tranziția asta care nu duce la nimic bun.

Nu mai puțin de 4 candidați și-au declarat public intenția de a candida la primăria Bujoreni, iar primul pe listă este chiar primarul interimar Gheorghe Gângu, care va candida din partea PSD și este susținut puternic de Mircia Gutău, în urma protocolului dintre PSD și PER, prin care își propun să colaboreze atât în perioada preelectorală, cât și în timpul campaniei electorale pentru alegerea primarului din comuna Bujoreni. O mică picanterie pe care nu mă pot abține să nu v-o dezvălui. Gheorghe Gângu, un candidat redutabil, de altfel, a ajuns la PSD adus de fostul deputat Romeo Rădulescu, fiind unul dintre susținătorii acestuia. După pierderea alegerilor locale, Romeo Rădulescu a devenit istorie în politică, însă Gângu a rămas la PSD. Culmea ironiei este că acum a ajuns să fie susținut de cel mai mare dușman al lui Rădulescu, Mircia Gutău. Ce ți-e și cu politica asta!

Un alt candidat ar putea fi și omul lui Băsescu de la Bujoreni, fostul viceprimar Ion Raicu, însă acesta are ceva probleme cu corupția, fiind unul dintre cei implicați în dosarele de corupție de la Primăria Bujoreni.

Și liberalii din Vâlcea și-au nominalizat candidatul, în persoana lui Dragoș Gigel Cîrstoiu, și el fost viceprimar. Cum puțini din primăria Bujoreni nu sunt certați cu legea, nici Cîrstoiu nu se lasă mai prejos. Pe numele acestuia, s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce a omorât o femeie pe trecerea de pietoni.

Chiar și fostul patron de televiziune de la Etalon, Florin Brăgău, candidează la Bujoreni. Acum, de când a eșuat în politica mare și nu a reușit să treacă pragul electoral cu PRU, Brăgău își alege ținte mai mici, în speranța că nororul îi va surâde totuși și lui în politică.

La o primă vedere, cele mai mari șanse de izbândă le are Gheorghe Gângu, care are o susținere importantă atât din partea PSD, cât și a primarului Mircia Gutău, însă jocul abia începe.