Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

… Atunci, “Jos Guvernul”, “Jos Băsescu”!

Evenimentele întâmplate după constituirea Uniunii Social Liberale îmi dau siguranţa că Partidul Naţional Liberal nu va dispărea odată cu trădarea lui Crin Antonescu prin “îngemânarea” dreptei liberale cu stânga roşie a ţării, formaţiunea politică a călăilor lor din trecut. Mulţi sunt liberalii adevăraţi care nu se vor uni niciodată cu comuniştii lui Iliescu, iar, prin ei, Partidul Naţional Liberal îşi va păstra nealterată doctrina şi ideologia. Alianţa nou născută, la ideea şi pe scenariul securistului Felix – Voiculescu, este o adunătură de interese ale unor indivizi lihniţi de “foame”, prin reuniune, legalizându-se, de fapt, alianţa poftitorilor la bugetul statului. Până şi Patriciu nu crede în social liberalism. Spunând că alianţa aceasta nu are fundament doctrinar şi nici nu poate să aibă, Patriciu atrage atenţia că deşi democraţia şi liberalismul nu sunt totuna, astăzi alăturarea lor a devenit un pleonasm. Nu v-a mirat răceala dintre Patriciu şi Antonescu din ultima vreme? Nu v-a mirat că doar Vântu, Voiculescu şi ale lor armate mediatice au sprijinit înfiinţarea USL? Poate vă întrebaţi unde a dispărut Dinu Patriciu. Ei, bine, n-a dispărut. Vegetează. Pregăteşte ceva. La fel ca şi Dinu Patriciu, deputatul PNL Ludovic Orban a declarat că nici el nu va susţine vreodată un candidat al PSD, pentru că nu este “stângaci”, nu ştie să facă nimic cu mâna stângă, spunând că Ion Iliescu şi Adrian Năstase au inventat DNA, instituţie pe care au folosit-o ca pe o armă politică şi acum se plâng de ea. Faceţi, vă rog, un efort şi imaginaţi-vă ce vor scrie manualele de istorie peste 50 de ani. Ce a făcut PNL cât timp a fost la putere, pentru reformarea profundă a României? A iniţiat cumva adoptarea vreunei noi Constituţii care să înlocuiască porcăria lui Ilici, a iniţiat reforma Justiţiei, a încercat să eficientizeze administraţia, a demarat vreun proiect major de infrastructură? Nimic din toate astea. Aşa că, pentru a vă scuti de suspans, o să vă spun eu ce-o să se scrie: “Întâmplător, rămas la putere, cu un guvern minoritar, datorită unei constituţii defectuoase, PNL a capitalizat valul de falsă prosperitate economică din perioada 2004-2007, produs de importul de credit ieftin. Şantajat de PSD, PNL a reuşit “admirabila” performanţă ca, în condiţiile unei creşteri economice de 7 %, să lase ţara în faţa crizei începute în 2008 cu un deficit bugetar de 5%, cu o administraţie supradimensionată şi cu obligaţii asumate de către stat faţă de cetăţenii săi (salarii şi pensii) complet nesustenabile. Odată ajuns în opoziţie a preferat să joace în continuare cartea perdantă a ceea ce teoretic erau adversarii săi ideologici şi anume PSD”. În susţinerea struţo-cămilei politice USL-iste, Vasile Dâncu, şeful atelierului de vulcanizare şi reşapare de la Cluj, care se ocupă de a cincea roată a căruţei PSD, a scos capul iar, spunând prostii. Numai că românii nu mai au nevoie de “traducerile” lui. Şi-au dat seama, de mult, cam care este potenţialul lui şi al oamenilor politici, în general. Ştie şi el, ştie şi electoratul că USL nu va avea absolut nicio şansă să ajungă la putere. Românii, în proporţie de peste 70%, nu vor da ţara pe mâna lui Iliescu, Felix, Porumbacu, Ponta, Năstase. Oricâte sondaje vor face, comuniştii “înrăiţi” ai lui Iliescu s-au cam epurat, pe cale naturală. Bătrânii care la revoluţie aveau peste 60 de ani nu mai trăiesc, astăzi, decât în proporţie de 2-3%. Dumnezeu să-i ierte! Cei care la revoluţie aveau deja 40 de ani ştiu foarte bine cine sunt Iliescu, Năstase, Ponta, Porumbacu, pentru că au termen de comparaţie şi au trăit pe propria lor piele ambele “regimuri”. Şi cel al lui Ceauşescu, cât şi cel al lui Iliescu de după revoluţie. Tinerii care au acum 20-30 de ani nu vor vota nici să-i pici cu ceară, cu neocomuniştii şi liberalii trădători, pentru că ei au prins deja gustul democraţiei şi nu sunt infectaţi cu virusul ciumei roşii. Aşa că, una peste alta şi puse cap la cap, Vasile Dâncu, îşi poate băga sondajele mincinoase publicate, unde doreşte domnia sa!, că oricum nu au decât valoarea unui supozitor ideologic, expirat. Indiferent dacă guvernează sau sunt în opoziţie, politicienii “anunţă”, cu regularitate, creşteri anuale în declaraţiile lor privind averile personale. Toţi sunt moşieri, toţi sunt proprietari de case şi acţionari în diverse afaceri, toţi au bijuterii, colecţii de artă şi-şi petrec concediile în ţări exotice. Dar, în public, vorbesc de parcă ar fi ei înşişi unii dintre cei mai amărâţi pensionari sau şomeri, acuzând de corupţie şi prost management preşedintele şi guvernul care au salvat ţara de la dezastru, de la faliment, de la încetare de plăţi, de la hiperinflaţie, de la prăbuşirea monedei naţionale. De Voiculescu, însă, nu se atinge nimeni. De Remeş, a uitat până şi lumea de la el din sat. Şi acum mai are din caltaboşii ăia. De Sereş, iarăşi nu se mai spune nimic. De Ghervasuc – idem. Tăriceanu, e ca un cintezoi, după episodul cu Stirling. Ah, l-am uitat pe menestrelul Ludovic Organ, călcătorul de minore, pe Păcuraru ăla care se masturba la calculator şi promitea locuri de muncă la tineret numai să-i ţină companie la actul vitejesc şi voinicesc de palpare a măciucii, de David-Troacă – ministrul de interne care a ridicat preţul la Dacii la 70.000 euro şi deţinea în comun, cu un traficant notoriu, spaţiu de trafic cu droguri, de Halaicu – maestru al deturnărilor de fonduri, de spaţii comerciale, de imobile, de Dan Radu Rusanu şi Chiţoiu – demolatorii de bugete, prin returnări ilegale de TVA, prin firme fantomă ş.a.m.d.  Pe cei mulţi şi sărăciţi de politicieni nu-i mai interesează personajele Babiuc şi Becali. Ei vor avea prilejul să se exprime în instanţă şi o vor face bine, că au avocaţi. Liberalii, în schimb, rămân fără partid, dacă îi bagă pe cei amintiţi la puşcărie. Şi asta se uită…

Romeo Popescu