Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PCC iar se ţine de prostii: OLTCHIM, investigată de Comisia Europeană pentru ajutoare de stat

Compania din Vâlcea, OLTCHIM SA, aflată de mai bine de 3 ani în insolvență și care în ultima perioadă înregistrase rezultate economice pozitive este din nou în atenția Comisiei Europene.

Chiar în momentul în care administratorii judiciari pregăteau privatizarea companiei, s-a deschis o investigaţie aprofundată pentru a verifica dacă anularea datoriilor de către statul român şi continuarea aprovizionării Oltchim de către întreprinderi de stat, în pofida deteriorării situaţiei financiare a acesteia, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat.

Cel mai mare combinat chimic din sud-estul Europei, la care statul român deține 54,8% din acțiuni a fost declarat în insolvență în ianuarie 2013.

Administratorii judiciari au propus un plan de reorganizare, pe care majoritatea creditorilor de la OLtchim l-au aprobat și care viza printre altele că aceștia își vor recupera banii din incasarile pentru o viitoare privatizare. Cum Oltchim, dacă este lăsat, are mario șanse de a fi privatizat, creditorii publici ai Oltchim au acceptat anulari totale sau considerabile ale datoriilor.

CET GOVORA și SALROM, acuzate că au sprijinit OLTCHIM

”Comisia va examina in special acumularea datoriilor faţa de Autoritatea romana pentru Administrarea activelor Statului (AAAS), anularile de datorii de catre AAAS şi diferite intreprinderi de stat in cadrul planului de reorganizare a Oltchim elaborat de administratorul judiciar, dar şi sprijinul acordat Oltchim de doua societaţi de stat (CET Govora şi Salrom) care, in ciuda deteriorarii situaţiei financiare a Oltchim, au continuat sa aprovizioneze Oltchim cu energie electrica, abur şi soluţii saline.

Conform normelor UE privind ajutoarele de stat, intervenţiile publice in activitatea societaţilor sunt considerate a nu constitui ajutoare atunci cand un operator privat ar fi acţionat in acelaşi mod.

Comisia va evalua daca acesta a fost cazul pentru creditorii publici şi furnizorii Oltchim sau daca, dimpotriva, masurile publice au oferit Oltchim un avantaj economic faţa de concurenţii sai şi constituie ajutoare de stat.

In cazul in care Comisia va concluziona ca Oltchim a primit ajutoare de stat, aceasta va evalua daca ajutorul ar putea fi compatibil cu normele UE care autorizeaza anumite categorii de ajutoare.

Intrucat Oltchim este o societate aflata in dificultate financiara, singura categorie de ajutoare permisa ar fi reprezentata de ajutoarele pentru salvare şi restructurare.

Un astfel de ajutor poate fi considerat compatibil, in conformitate cu criteriile stabilite in Orientarile Comisiei din 2014 privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare, in cazul in care societatea are un plan de restructurare viabil, aprobat de catre Comisie, care asigura restabilirea viabilitaţii sale pe termen lung, şi aceasta contribuie la costurile de restructurare.

Romania nu a notificat Comisiei un plan de restructurare pentru Oltchim.

Mai exact, planul de reorganizare a Oltchim elaborat de administratorul judiciar are un alt scop şi nu pare a intruni criteriile prevazute de orientari.

Prin urmare, in acest stadiu opinia preliminara a Comisiei este ca, daca se va constata ca masurile supuse investigaţiei constituie ajutoare de stat, acestea nu ar putea fi considerate compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat.

In plus, Comisia este preocupata de faptul ca procesul de privatizare a Oltchim, astfel cum este planificat in prezent, poate conduce la o continuitate economica intre Oltchim şi viitorul cumparator.

Cu toate acestea, Comisia saluta faptul ca autoritaţile romane şi-au manifestat acum intenţia de a se asigura ca procesul nu conduce la o continuitate economica, pentru a evita situaţiile in care un cumparator ar beneficia de ajutoarele acordate in trecut Oltchim şi ar putea fi obligat sa le ramburseze”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.