Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FINANŢELE VÂLCEA ne informează despre acciza diferenţiată pentru motorină

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24/04.04.2014, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2014 pentru completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Potrivit prevederilor actului normativ menţionat, este supusă unui nivel al accizelor diferenţiat, stabilit prin diminuarea cu 40 euro/1.000 litri, respectiv cu 47,34 euro/tonă, a nivelului standard, motorina utilizată drept carburant pentru motor în următoarele scopuri: – transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone; – transportul de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 sau M3, definit în Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective.

Reducerea nivelului accizelor se realizează prin restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat către operatorii economici licenţiaţi în Uniunea Europeană.

Condiţiile, procedura şi termenele de restituire vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului. Măsurile instituite potrivit acestor prevederi se aplică cu respectarea procedurilor specifice în domeniul ajutorului de stat, pentru motorina achiziţionată după data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi până la data de 31 martie 2019, cu încadrarea în creditele de angajament şi bugetare aprobate prin legea bugetului de stat pentru Programul „Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor pentru investiţii din cadrul bugetului Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni generale”.