Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Conflictul de la USG, pe cale de rezolvare

NEGOCIERE. Un nou proiect pentru contractul colectiv de muncă de la USG, pe următorii doi ani, cu începere din luna iulie a.c., a fost acceptat atât de conducerea societății, cât și de sindicat. S-a discutat despre situația economică dificilă în care se găsește uzina, prinsă, ca multe alte unități din județ, într-un cerc vicios, generat de închiderea Oltchim. Documentul a fost transmis spre aprobare Grupului Ciech, decizia finală a Consiliului de Administrație fiind așteptată cel mai târziu săptămâna viitoare.

„Din nefericire, situația de pe platforma chimică este foarte grea după căderea Oltchim. Furnizorul de sare a crescut costul cu cheltuielile fixe, acestea urmând să le suportăm noi, singurul și ultimul client mare. Nici furnizorul de abur, care trebuie să suporte o lipsă enormă de lichidități din cauza neîncasării facturilor emise către Oltchim, nu este departe de acest lucru. Toți suntem în aceeași barcă, nu în derivă, dar greu de manevrat. În aceste ultime două luni, am bătut la toate ușile. S-au deschis toate, dar ajutorul nu prea vine. Așa cum nouă ni se cere răbdare, și noi cerem partenerului sindical înțelegere, ba chiar sacrificii”, a spus Witold Urbanowski, directorul general al USG.

USG și-a plătit în mod constant și la timp toți angajații și a păstrat beneficiile aliniate cu, sau peste, media oferită în industria de profil. Formatul actual al Contractului Colectiv de Muncă a fost proiectat în acord cu noua situație economică și este menit să asigure funcționarea pe termen lung a uzinei.

Grupul Ciech dorește să continue activitatea la USG și a mandatat noul management să restructureze activitatea pentru a atinge pragul de profitabilitate. „Operăm într-un context pe care nu îl putem ignora, dacă ne dorim să rămânem aici pe termen lung: o piață în schimbare, furnizori aflați în dificultate, apariția unor noi competitori în regiune, avem productivitate limitată, avem nevoie de investiții pentru a putea face față schimbărilor și pentru a fi eficienți. Este dificil, dar este singura cale. Mandatul nostru a fost clar: fie atingem pragul de profitabilitate, fie închidem”, a spus Witold Urbanowski.

Din 2006, când Uzinele Sodice Govora au fost preluate de grupul polonez Ciech, compania și-a redus constant pierderile, dar a acumulat datorii de aproximativ 100 de milioane de dolari în ultimii 6 ani. Totuși, datorită investițiilor realizate și restructurărilor, compania a reușit să își dubleze producția și veniturile, dar nu a reușit să atingă pragul de profitabilitate, datorită costurilor ridicate.

VLAD SOARE