Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Trezorierul PSD va fi președintele CA la CET Govora

Constituirea Consiliului de Administrație de la CET Govora a devenit o prioritate, mai ales că în urmă cu două luni de zile Consiliul Județean Vâlcea a emis o hotărâre prin care trebuie constituit Consiliul de Administrație de la CET Govora, după criteriile OUG 109/2011. Deși pare incredibil, Cîlea și Buican s-au înțeles în cadrul USL cu privire la numirile din CA de la CET Govora. Selecția și recrutarea membrilor CA de la CET Govora este făcută de firma BDO Consulting, despre care am mai scris că a făcut selecția și la APAVIL și este implicată și în insolvența de la Oltchim. Candidații înscriși în cursă au fost evaluați de BDO la începutul săptămânii trecute. Înghesuială mare pentru cele 7 locuri din Consiliu de Administrație de la CET Govora. Acesta va fi format din 7 persoane, distribuite astfel: 2 desemnate de conducerea CET Govora, 1 de Finanțele centrale și 4 de conducerea Consiliului Județean. Aceste 4 poziții au fost împărțite frățește între PSD și PNL, ca să nu se supere nimeni. Astfel, Iustin Predescu și Daniela Oteșanu sunt asumați de PSD, ambii fiind membri ai acestui partid, iar Jean Decuseară și Cristian Ghermac, asumați de PNL, de asemenea, membri cu carnet de partid. Pe surse, am aflat că persoanele propuse de CET Govora sunt Constantin Lăpădat – director economic la această unitate și Ionel Militaru, director în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vâlcea. Despre Militaru, știm că în martie 2007, a renunțat la viața politică, el fiind membru PNL și consilier județean în legislatura 2004 – 2008, demisionând pentru cariera de finanțist. Tot pe surse, se aude că trezorierul PSD, în persoana lui Iustin Predescu va fi președintele Consiliului de Administrație. MAGDA POPESCU