Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

Unul dintre TÂLHARII de la staţiunea pomicolă de la Bujoreni este RECIDIST! Vezi soluţia instanţei

Foto: arhiva Vocea ValciiÎn data de 9 august a.c., ora 11.43, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bujoreni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un agent de pază de la Staţiunea Pomicolă Bujoreni a fost agresat fizic, în timp ce efectua serviciul de pază.

Poliţiştii prezenţi la faţa locului au stabilit că agentul de pază a surprins 2 persoane în timp ce încercau să sustragă 20 kg. nuci şi a intervenit pentru a-i opri. Agentul avea în dotare un aparat cu electroşocuri şi când a vrut să-l folosească unul dintre bărbaţi l-a lovit de mai multe ori în zona capului şi a mâinilor. Mai mult, în momentul în care agentul a vrut să sune la 112, agresorii i-au furat telefonul şi au fugit.

Victima a fost transportată la spital, fiind diagnosticată TCC acut minor nivel 0 şi fractură pumn stâng.

Poliţiştii au stabilit că vinovaţi de săvârşirea tâlhăriei sunt D. Bogdan, de 21 de ani şi B. Vasile, de 40 de ani.

Faţă de D. Bogdan s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Ulterior, tânărul de 21 de ani a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar magistraţii au admis propunerea procurorului de caz, fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Într-un timp record, poliţiştii l-au identificat şi pe cel de-al doilea bărbat care l-a atacat pe paznic, fiind şi acesta bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie. Este vorba despre B. Vasile, de 40 de ani, faţă de care a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

„Dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 august 2015 şi până la data de 09 septembrie 2015, inclusiv, a inculpatului major Defta Bogdan – Alexandru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în stare de pluralitate intermediară, (…)

Dispune luarea faţă de inculpatul Bodoi Vasile, cercetat sub aspectul infracţiunii de tâlhărie calificată în stare de recidivă postexecutorie, faptă prevăzută de art. 233 alin. (…) a măsurii preventive a controlului judiciar, (…) pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 11 august 2015 şi până la data de 9 octombrie 2015, inclusiv”, se arată în hotărârea instanţei.