Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Vocea Valcii

ŢIGARET de la PNL, promovat de Poliţia Rutieră Vâlcea

Foto: Vocea ValciiLa Vâlcea, prevenirea pe linie rutieră nu se poate face, cel puţin în ultimul timp, fără să dăm peste Centrul de Prevenire a Accidentelor de Circulaţie şi de Muncă, un ONG controlat de liberalul Bogdan Ţigaret, mare activist în organizaţia de tineret a PNL, cu onor condusă de avocatul Laurenţiu Cazan.

Este a doua oară când Poliţia Rutieră Vâlcea promovează acest ONG sau ce-o fi, adânc implicat în activitatea de prevenire a accidentelor de circulaţie. Nu ne-ar mira ca peste ceva ani să aflăm că datorită activităţii prodigioase a Centrului în discuţie, Ţigaret cel descurcăreţ să acceseze şi niscai fonduri europene că deh… omul previne la Vâlcea, cu ajutorul Poliţiei Rutiere.

Nu vrem să ne arătăm cârcotaşi, dar promovarea unui Centru particular de către o instituţie coercitivă a statului, cam bate la ochi.

„În acest sfârşit de săptămână, copii din oraşul Băile Olăneşti sau care au vizitat această staţiune s-au putut bucura de un circuit pentru carturi construit numai pentru ei.

Micii participanţi la trafic s-au putut urca la volanul unor carturi cu pedale pentru 5 minute, parcurgând un traseu în parcul din centrul oraşului. Aceştia au trebuit să respect semne de circulaţie, precum Stop, Drum cu Prioritate, Cedează Trecerea, Atenţie Trecere de Pietoni, dar şi un semafor electric.

Astfel, copii s-au familiarizat cu regulile elementare de circulaţie pe drumurile publice, atât în calitate de pieton cât şi atunci când utilizează bicicleta sau mijloacele de transport în comun. Au fost purtate discuţii interactive pe această temă.

La această activitate practică organizată de poliţiştii rutieri împreună cu Centrul de Prevenire a Accidentelor de Circulaţie şi de Muncă, dar şi cu sprijinul administraţiei locale au participat aproximativ 50 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, şi peste 150 de adulţi.

Copiii au primit diplome şi premii de participare, iar cei care i-au însoţit pe cei mici au fost invitaţi să folosească un simulator al portului centurii de siguranţă. Astfel participanţii la eveniment au ocupat scaunul când aceasta era în partea superioară a rampei şi şi-au pus centura de siguranţă, urmată de partea de rulare şi coliziune la o viteză de 8-16 km/h”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.