Un dosar destul de controversat a fost scos marţi, 19 mai a.c., din sertarele Inspectoratului General al Poliţiei Române, zeci de şcoli din ţară fiind percheziţionate de poliţiştii de la Economic. Ancheta s-a desfăşurat în jurul Concursului Arhimede, organizat de o asociaţie în acesta unităţi de învăţământ, asociaţie care acum este cercetată penal pentru o evaziunea fiscală de 3,1 milioane de euro.
Profesorii, vizitaţi de poliţişti…
În această „mizerie” au picat însă şi profesori renumiţi şi aici ne referim în principal la cei din Vâlcea. Asta pentru că, ancheta în acesta caz se desfăşoară şi la Şcoala Generală „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea, doi profesori de matematică şi bibliotecara fiind luaţi la întrebări de oamenii legii. Ştefan Smărăndoiu – unul dintre cei mai buni profesori de matematică din Vâlcea, Doina Rădulescu şi Mihaela Miroiu – bibliotecar, au fost „vizitaţi” de la şcoală, în momentul în care trăgeau la xerox subiectele pentru Evaluarea Naţională la clasa a II-a, evaluare ce a avut loc marţi, 19 mai 2015. Conform surselor noastre din şcoală, procurorii şi poliţiştii au avut un comportament destul de dur, ei confiscându-le până şi telefoanele mobile, deşi profesorii şi bibliotecara nu sunt inculpaţi în dosar. Poliţiştii i-au însoţit pe cei trei la locuinţele lor, acolo de unde au fost ridicate toate chitanţele şi întreg dosarul de organizare al Concursului Arhimede.
Cutia cu documente…
De ce au intrat cadrele didactice în atenţia Poliţiei? Pentru că atât Smărăndoiu, cât şi Doina Rădulescu şi Mihaela Miron s-au ocupat de organizarea Concursului Arhimede la Take Ionescu, ultima ediţie având loc chiar în luna noiembrie a anului 2014. Cei care organizau acest concurs şi care încasau toţi banii, erau cei de la „Asociaţia Arhimede”, iar profesorii din şcolile unde se ţineau probele strângeau banii de la elevi pe baza unor chitanţe. De aceea, de la Şcoala Generală Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea au fost ridicate mai multe documente, printre care chitanţiere, tabele, lucrări etc. Poliţiştii de la Economic au plecat din şcoală cu o cutie plină cu astfel de documente.
Lasă un comentariu