Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
scoala4lugoj.wordpress.com

Banii de la Vâlcea pentru concursul ARHIMEDE au fost trimişi prin BRD

scoala4lugoj.wordpress.comPoliţia a intrat pe fir şi la Vâlcea în ceea ce priveşte organizarea concursului naţional de matematică Arhimede, iar în data de 19 mai a.c., poliţiştii de la Economic din Vâlcea au ridicat mai multe documente. Poliţiştii au discutat cu profesorii implicaţi în organizarea concursului la Vâlcea. Este vorba despre Ştefan Smărăndoiu, Doina Rădulescu şi bibliotecara şcolii Mihaela Miroiu. După plecarea oamenilor legii, conducerea şcolii a precizat scopul şi durata poliţiştilor în interiorul Şcolii Tache Ionescu. Alături de directorul adjunct, la discuţii au mai participat şi profesorul Ştefan Smărăndoiu şi învăţătorul Paul Dumitrescu.

„S-a prezentat la noi la şcoală o echipă operativă de la Poliţia Economică Vâlcea să facă anumite verificări vizavi de modul de desfăşurare al concursurilor organizate de Asociaţia Arhimede din Bucureşti. Nu au fost mascaţi, poliţiştii au stat la discuţii cu trei colegi profesori şi asta a fost tot. La final s-a încheiat un proces verbal. Din şcoală nu au ridicat niciun document”, ne-a declarat directorul adjunct al Şcolii Tache Ionescu, Mihai Manda.

La rândul lui, Paul Dumitrescu a precizat că poliţiştii au cerut să vadă lucrările elevilor. „Au verificat lucrările copiilor care au participat la concurs, s-a şi specificat în procesul verbal. Domnul profesor Smărăndoiu a demonstrat că sumele aferente concursului au fost trimise prin BRD către Asociaţie la Bucureşti. Lucrările elevilor sunt arhivate în biblioteca şcolii. Poliţiştii s-au interesat de aceste lucrări, le-au fost puse la dispoziţie şi au luat din laptopul personal al doamnei Rădulescu ceva documente şi cam atât”, ne-a declarat învăţătorul Paul Dumitrescu.

Deşi prezent la întâlnire, profesorul Ştefan Smărăndoiu a refuzat să comenteze situaţia în care este implicat.