Acasă Arhiva Valcenii au posibilitatea de a-si gasi un loc de munca in strainatate

Valcenii au posibilitatea de a-si gasi un loc de munca in strainatate

          ” Bursa Locurilor de Muncă libertatea de a trăi și de a munci în străinătate este unul din drepturile de bazăale cetățenilor europeni, stabilit în Tratatul de la Roma și în Tratatul de Aderare a celor zece noi state aderate la Uniunea Europeană la 1 Mai 2004″ a spus Iulian Răduică

 

          Anul 2006 a fost desemnat de U.E. „An european al mobilității forței de muncă „. Principalul obiectiv al acestei campanii este creșterea gradului de cunoaștere de că tre cetățenii europeni a drepturilor, beneficiilor, dar și a costurilor pe care le implică ocuparea unui loc de muncă în străinătate și schimbarea carierei. Vâlcenii interesați de locurile de muncă vacante pe plan european pot apela la un portal EURES, http://eures.europa.eu. În sprijinul acestei campanii europene, Agenția județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vâlcea organizeazăvineri, 22 septembrie a.c., Bursa Locurilor de Muncă . Evenimentul are ca scop, întâlnirea agenților economici și a reprezentanților instituțiilor interesate cu persoanele aflate în că utarea unui loc de muncă , contribuind, astfel, la creșterea oportunităților de integrare pe piața muncii. De asemenea, vâlcenii interesați pot lua cunoștințăde posibilitățile pe care le au de a-și găsi un loc de muncă în străinătate. „Libertatea de a trăi și de a munci în străinătate este unul din drepturile de bazăale cetățenilor europeni, stabilit în Tratatul de la Roma și în Tratatul de Aderare a celor zece noi state aderate la Uniunea Europeană la 1 Mai 2004″ a spus Iulian Răduică , directorul executiv al AJOFM Vâlcea.

Claudia Stanciu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.