Luni, 25 septembrie a.c., Teatrul Anton Pann va deschide stagiunea teatrală 2006-2007. Cu această ocazie publicului iubitor de teatru îi va fi prezentat spectacolul Hoțul de mărgăritare de Valeriu Anania (ÎPS Bartolomeu) în regia lui Adrian Roman, care va avea loc în sala teatrului de la Casa Sindicatelor. Acest spectacol a avut premiera în urmă cu trei ani, însă valoarea sa artistică îl recomandă ca fiind potrivit pentru deschiderea stagiunii teatrale din acest an având în vedere și faptul că la acest eveniment va participa și ÎPS Bartolomeu Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. Important de știut este faptul că stagiunea din acest an ar fi trebuit deschisă de spectacolul realizat în această vară la Teatrul Anton Pann de Alexandru Dabija „Telefonu, Omleta și Televizoru”, însă acesta va avea premiera în perioada 4-5 noiembrie a.c. la București în cadrul „Festivalului Național de Teatru I. L. Caragiale”. De asemenea, regizorul Alexandru Dabija alături de echipa de actori a spectacolului „Telefonu, Omleta și Televizoru”, sunt invitați, la mijlocul lunii octombrie, pe platoul Televiziunii Române în cadrul emisiunii Garantat 100% realizată de că tălin Ștefănescu.
Pe parcursul stagiunii teatrale din acest an spectatorii vâlceni vor putea viziona următoarele spectacole: Alice în țara Minunilor , ce a avut premiera în luna iunie a.c., Trei surori de Cehov, Conul Leonida Față cu Reacțiunea de Caragiale, Vacanță în Guadelupa de Pierre Sauvil și Eric Assous, Nebuni de familie de Dana Dorian, Omul de zăpadă de Lia Bugnar precum și spectacolele teatrului de animație.
” Cristina PÎRVU
Lasă un comentariu