Acasă Arhiva Săptămâna vâlceanăpe scurt

Săptămâna vâlceanăpe scurt

” rromii trăiesc sub limita umanului, în bordeie și case de chirpici, neracordate la rețeaua de electricitate ”  cea mai clarădovadăa victoriei capitalismului asupra comunismului, la noi, se aflăîn Bacă u. Casa fostului prim-secretar a fost transformatăîn cazino ” ultimele evenimente din Episcopia Râmnicului și Oltului ne fac săne întrebăm dacă Biserica Ortodoxăteritorialăa intrat într-un proces de înnoire și de emancipare sau nu cumva asistăm la o ultimăzbatere a venerabilului ierarh conservator și a slujitorilor acestuia  pentru lansarea ceței și aducerea pe calea „tradiției și a normalității” ” Florian Marin, inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că ofițerul de serviciu va fi sancționat, pentru că l-a lăsat pe Nicolae săintre în sediul Poliției, ca-n brânză

 

 

” Săptămâna trecută, în sala mare a Consiliul Județean Vâlcea a avut loc o întâlnire a liderilor liberali vâlceni  cu rromi din județul nostru. Inițiativa organizării evenimentului mai sus amintit, a aparținut conducerii organizației de femei a partidului, iar, printre oficialitățile invitate la discuții, s-au numărat: Victor Giosan – ministru secretar de stat al Secretariatului General al Guvernului și Dana Varga, consilier personal al primului-ministru pe probleme de rromi. Consilierul premierului le-a spus reprezentanților etniei rrome că este timpul săse trezească la realitate și încerce săse integreze în societate. Dana Varga a făcut și câteva vizite prin comunitățile de rromi din localitățile Horezu și Drăgășani. Aici, spune ea, rromii trăiesc sub limita umanului, în bordeie și case de chirpici, neracordate la rețeaua de electricitate. Nu a spus, însă , că sărăcia lucie în care se zbat, se datorează, în principal, faptului că aceștia refuzăsămuncească , preferând săîntindămâna la cerșit sau săcomitătot felul de infracțiuni. În schimb, Dana Varga a spus că guvernul pe care-l reprezintăși-a luat angajamentul de a rezolva, pe cât posibil, problemele cu care se confruntă această minoritate – trimițând astfel și câteva mesaje electorale mascate – însă , nu a vorbit de  niciun program al aceluiași executiv de a preveni rata infracționalității în rândul rromilor.

Totuși, ea a remarcat că existăo mare deficiențăde comunicare între autoritățile locale și rromii din județul Vâlcea. Alexandru Constantin,  vicepreședintele organizației municipale al Partidei Rromilor, i-a spus Danei Varga, în limba rromani, că prefectul județului – Anuța Handolescu nu îi ascultăatunci când cer audiențăpentru rezolvarea problemelor pe care le au și îi cam trimite la plimbare. Cert este că la întâlnirea cu rromi – organizatăde PNL Vâlcea – nu a venit niciun reprezentat al Prefecturii județului.   

” Cea mai clarădovadăa victoriei capitalismului asupra comunismului, la noi, se aflăîn Bacă u. Casa fostului prim-secretar a fost transformatăîn cazino. După ce un număr de ani postrevoluționari a adăpostit redacția revistei Ateneu, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, care a ținut-o ca reședințăocazională. Acum, casa a fost pusăla treabăși transformatăîn leagăn al jocurilor de noroc.

” Ultimele evenimente din Episcopia Râmnicului și Oltului ne fac săne întrebăm dacă Biserica Ortodoxăteritorialăa intrat într-un proces de înnoire și de emancipare sau nu cumva asistăm la o ultimăzbatere a venerabilului ierarh conservator și a slujitorilor acestuia  pentru lansarea ceței și aducerea pe calea „tradiției și a normalității” (de până acum) a cetei tinerilor preoți ignorați și descurajați? Ortodoxia trebuie predicatăprin exemplul personal. Preoții trebuie săfie exemple și săarate că Ortodoxia nu înseamnă o serie de prescripții, de norme de conduită, pentru că toate acestea îl apasăpe om, pe lângă grijile de zi cu zi care sunt oricum împovărătoare și îl îndepărteazăde credință. Biserica este redusăîn general la preot, la altar; credincioșii sunt departe și existăprea puținăcomuniune și conlucrare între preoți, credincioși și ierarhi. Aceasta se datoreazăși faptului că avem instituții bisericești foarte extinse. De pildăepiscopiile sunt foarte mari, ele îl izoleazăîntr-un fel pe episcop, care nu poate fi prezent efectiv în mijlocul credincioșilor pe care îi păstorește. E cufundat în probleme administrative, pe care dacă nu le rezolvă, desigur, tot credincioșii suferă. Dar asta îl izoleazăde oameni, iar ei îl privesc ca pe „nu-știu-cine” venit de sus, pe care de-abia dacă pot să-l atingă. Dar dacă ar fi episcopul sau preotul mai prezenți în mijlocul oamenilor, cu greutățile lor, cu necazurile zilnice, aceasta ar conta mult mai mult decât sute de predici. Când îl ajuți pe om concret, este altfel decât atunci când îi ții o predică . Săfim iertați că punem problema astfel, dar credem că fuga de realitate și tăcerea asupra semnalelor privind nemulțumirile din sânul Eparhiei nu sunt de naturăsăducă la o revigorarea sa. Și-apoi, ca nevrednice mădulare ale Bisericii, ne simțim responsabili pentru tot ce se întâmplăîn ea. În consecință, observăm, cercetăm, tragem concluzii și le dăm în ziar.

” Într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru aduceam în atenția cititorilor că „Dințișorul de aur” al liberalilor vâlceni și-a făcut campanie electoralăîn sediul Poliției Rutiere, unde a dat că ni inscripționate cu numele său, suc și dulciuri. Florian Marin, inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că ofițerul de serviciu va fi sancționat, pentru că l-a lăsat pe Nicolae săintre în sediul Poliției, ca-n brânză. El a precizat că , deocamdată, nu a hotărât ce pedeapsăva primi polițistul. În ceea ce-l privește pe Nicolae, Florian Marin spune că nu-i va atrage atenția, deoarece „nu face parte din instituția noastrăși nu avem ce-i face”. Mai mult decât atât, adjunctul inspectorului șef a adăugat că Ion Nicolae a făcut un mare deserviciu Poliției vâlcene.

” Un nou atac marca Elena Udrea . Fostul consilier prezidențial a continuat atacul împotriva PNL și crede că premierul că lin Popescu Tăriceanu ar trebui sădemisioneze, PNL sănu facă alianțăcu PSD, iar democrații să-și ducă mandatul până la capăt. Pentru Elena Udrea, țintele preferate în lupta cu liberalii rămân omul de afaceri Dinu Patriciu, despre care spune că încearcă săcontroleze Justiția, și premierul Tăriceanu. „Am toate dovezile (că Dinu Patriciu încearcă săcontroleze Justiția – n.r.). Prin telefoanele pe care domnul Sorin Roșca Stănescu le dădea la Cotroceni și despre care știu foarte bine, prin intervențiile pe care premierul Tăriceanu le-a făcut, cele publice, chemarea Monică i Macovei, intervenit iar la Parlament”, a declarat Elena Udrea. „Dacă existăo problemăcu unii dintre membrii Guvernului și ei sunt liberali, nu trebuie săplece PD-ul de la guvernare. Premierul ar trebui săplece, nu Partidul Democrat. Pe de altăparte, PNL nu ar trebui săse gândească săfacă un guvern cu PSD. Nu are acest drept. Este imoral. Nu poate săvinăla guvernare cu alt partid, decât PD, pentru că așa au fost ei, în Alianță”, a mai spus Elena Udrea. Udrea recunoaște că probabilitatea ca președintele săfie suspendat este foarte mare. Fostul consilier prezidențial nu crede în anticipate, pentru că parlamentarii țin strâns de fotolii și de mașini. Udrea susține însă ideea votului uninominal și spune că va candida, dacă acesta va fi reglementat.

” Pataliputra

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.