Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

S-a deschis sezonul la vedetisme

         De curând, Bucureștiul a fost împânzit cu că rți poștale care îl aratăpe Tăriceanu, falnic, privind cu speranțăîn sus. Un sfert portocaliu, trei sferuri albastru cu steluțele UE… și un mesaj de încurajare și de mulțumire cu semnătura lui. Textul adresat „stimaților domni și stimatelor doamne” sunăcam așa: „Guvernul pe care îl conduc își asumăîntreaga răspundere, în fața dumneavoastră, pentru consolidarea viitorului european al României. Vămulțumesc în numele întregii echipe de guvernare pentru susținerea și pentru eforturile dumneavoastră. Sunt convins că începând cu 2007, aceste eforturi vor fi răsplătite pe măsură”. Dar s-ar putea sănu fim primiți în UE la 1 ianuarie 2007. Și ce se va face, atunci, motociclistul premier? Cui și cine va imputa miliardele astea irosite politic? Ce zic, oare, membrii Alianței DA, de tupeul liderului PNL? Probabil, că rțile poștale au fost tipărite înainte ca oficialii europeni săevite sădea o datăcertăa integrării în UE, deși în același text se mai scrie că „Raportul de țară confirmăfaptul că România are toate șansele săîși atingădestinația Europeană în 2007”. Informații neverificate afirmăcă pentru că rțile poștale trimise bucureștenilor, s-ar fi cheltuit 60 de miliarde de lei, ceea ce irităelectoratul din  provincie. Asta seamănăa bătaie de joc. Îara este inundată, „arde” aviara mai peste tot și liberalul Tăriceanu a început campania electorală.

Raul Pop