Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Romeo Rădulescu, noul candidat al democraților la euro-parlamentare

În urmăcu câteva săptămâni, liderii PD Vâlcea anunțau, în cadrul unei conferințe de presă, că Ana Maria Pătru este candidatul partidului pentru alegerile euro-parlamentare din data de 13 martie a.c.. După numirea ei, joi, 1 marie a.c., ca ministru secretar de stat la Autoritatea ElectoralăPermanentă, democrații au fost nevoiți săaleagăun alt candidat. Astfel, vineri seara, în cadrul Biroului Permanent Județean, pediștii, în unanimitate, au hotărât că Romeo Rădulescu, consilier local, este cel mai potrivit pentru această candidatură. „Măsimt onorat de încrederea pe care colegii mei și-au pus-o în mine. Sunt conștient că nu am șanse prea mari săajung în Parlamentul European, însă voi încerca săridic partidul. Săptămâna viitoare îmi voi stabili prioritățile, în vederea demarării campaniei electorale” – ne-a declarat Romeo Rădulescu.

Claudia Stanciu