Acasă Arhiva Primarul Gutau i-a daramat garajul lui Cilea

Primarul Gutau i-a daramat garajul lui Cilea

        ” vicele CJ, Ioan Cîlea, susține că are autorizație de construcție și că demolarea este ilegală ” în schimb, primarul Mircea Gutău susține că nu ține seama de importanța locatarilor, ci doar de funcționalitate și legalitate

 

        Primarul Gutău își va primi în scurt timp porecla „Demolatorul”. Acest lucru se datorează faptului că primarul nostru are un gust estetic desăvârșit și nu prea suportă ca în orașul lui clădirile și celelalte acareturi să nu cadreze cu imaginea generală. Astfel, printr-un program amplu de demolare a construcțiilor improvizate și fără autorizație de construcție, primarul Mircea Gutău își dorește ca Râmnicul să fie demn de titulatura dobândită cu ceva ani în urmă și anume aceea de „oraș în drum spre integrarea Europeană . Și cum 2007 bate la ușă, uite așa a început curățenia de vară în municipiul nostru. În zona blocurilor Filipin, imediat După Revoluție, între blocuri, au apărut garajele pentru mașini. Mircea Gutău a hotărât că ele trebuie să dispară, ceea ce s-a și întâmplat mai zilele trecute. Numai că printre locatarii blocului D3, cu garaj în spatele blocului, se numără și vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Ioan Cîlea. „Nu înțeleg decizia primarului Gutău. Eu am autorizație de construcție pentru garaj. Nu am construit de capul meu. Mi se pare un abuz ceea ce a făcut primarul. Cum să demolezi așa tam-nesam garajele oamenilor? De cealaltă parte, primarul Mircea Gutău susține că a acționat în spiritul și litera legii și că acțiunea de demolare nu a vizat doar garajul lui Ioan Cîlea: „Toate garajele din zona aceea au fost dărâmate, nu numai al domnului Cîlea. Am auzit că a afirmat că are autorizație. Are pe dracu Î? A avut autorizație din Î90, iar aceasta a fost provizorie. Într-o ședință a Consiliului Local au fost anulate toate aceste autorizații provizorii. Dacă se unesc toți locatarii și obțin o aprobare din partea asociației de proprietari, își pot construi copertine moderne. până una alta noi vom asfalta și vom face frumos acolo”– ne-a declarat edilul șef al Râmnicului, Mircea Gutău.

Magda Tolea

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.