Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pompierii vâlceni au stins trei incendii

Mănăstirea Bistrița a trecut pe lângă foc

Marți, 24 aprilie 2007, ora 12.00, pompierii de la  Garda de Intervenție Govora au fost chemați pentru stingerea unui incendiu izbucnit lângă Mânăstirea Bistrița din comuna Costești. Datorităterenului accidentat, pompierii militari nu au putut ajunge cu mașinile în zonă, și de aceea au intervenit doar cu mijloacele de primăintervenție ce se utilizeazăîn astfel de cazuri (mături din nuiele, sticle cu apă). La stingerea focului, au fost ajutați de membrii comitetului local pentru situații de urgențăși de localnici. până la stingerea incendiului, vegetația pe o supraFață de circa două hectare a fost arsă. După două ore de eforturi, focul a fost stins, înainte ca acesta săse extindăla bunurile de pe proprietățile Mânăstirii Bistrița, aflate în apropiere. Se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui tânăr care a dat foc la vegetație uscatăpentru a curăța terenul.

Incendii și la Glăvile și Olanu

Un alt incendiu a izbucnit în comuna Glăvile, sat  Olteanca la un depozit de furaje. până săajungăpompierii la fața locului au ars două tone de furaje depozitate într-un fânar construit din lemn cu învelitoare din tablă, structura din lemn a fânarului și au fost degradate trei motoare electrice depozitate în clădire. După aproximativ o orăde luptăcu flăcă rile, incendiul a fost stins, bunurile aflate în imediata apropiere, a că ror valoare a fost estimatăla circa 70.000 de lei, fiind salvate. În urma verifică rilor, s-a stabilit că incendiul ar fi putut izbucni de la un foc făcut de soția proprietarului în curtea casei pentru a face curățenie, de la care scânteile au fost purtate de vânt. Nici nu au reușit bine săstingăfocul pentru că pompierii din Drăgășani au fost solicitați în altăparte pentru stingerea unui nou incendiu. Focul a izbucnit la un depozit de furaje din comuna Olanu, satul Casa Veche. până la stingerea incendiului au ars circa trei tone de coceni depozitați în grădina casei. În urma primelor verifică ri, se pare că incendiul ar fi izbucnit datorităunor persoane necunoscute care ar fi aruncat o țigarăaprinsăîn zona depozitului. Valoarea pagubelor însumeazăcirca 500 de lei, iar cea a bunurilor salvate aproximativ 20.000  de lei, în imediata apropiere aflându-se casa și anexele gospodărești.