Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pensionarii au dat iama in statiunile valcene

        ” că limănești, Govora sau Olănești ” de la începutul anului, Casa de Pensii Vâlcea a primit peste 7.000 de bilete, însă a vândut doar aproximativ 4.450

 

        Pensionarii vâlceni s-au grăbit încă de la începutul anului să-și procure bilete de tratament în stațiuni. Graba  pensionarilor ar mai putea fi motivatăși de faptul că , în acest an, valoarea unui bilet reprezintă50% din valoarea pensiei solicitantului, spre deosebire de anii precedenți, când cei care au dorit săplece în stațiuni de tratament au fost nevoiți săplătească pe un bilet 70% din valoarea pensiei pe care o încaseazălunar. Cele mai multe solicitări, potrivit spuselor directorului Casei de Pensii Vâlcea, Gabriel Andreescu, au fost în perioada iulie august 2006. „Am comunicat încă de la început că nu se vor soluționa toate solicitările din perioada iulie august pentru că este cea mai aglomeratăperioadă a anului. Oricum, la noi în Vâlcea se pot solicita bilete pe toată perioada anului”– ne-a spus Gabriel Andreescu. Cele mai că utate stațiuni au fost cele din județul nostru, următoarele fiind cele de pe Litoral, Covasna, Herculane și Felix. De la începutul anului, Casa de Pensii Vâlcea a primit peste 7.000 de bilete, însă a vândut doar aproximativ 4.450. „Vâlcea este printre primele județe cu cele mai multe bilete date, în fața noastrăaflându-se doar Bucureștiul, Bihorul și Aradul. În aceste două luni, la noi au venit pensionari din toată țara nu numai din Vâlcea”– ne-a declarat directorul Casei de Pensii Vâlcea. Acesta ne-a mai spus că pensionarii au dreptul la un singur bilet pe an, al doilea fiind plătit integral.

        De asemenea, biletul este netransmisibil, iar în cazul în care un pensionar îl înstrăineazăîși pierde atât banii, cât și drepturile. Ca săevite formarea cozilor, Gabriel Andreescu a luat măsura ca fiecă rui pensionar care solicităun bilet, să-i fie trimisă acasăo adresăîn care săi se specifice data la care poate veni săridice biletul. „această măsurănu a dat întotdeauna roade, deoarece au existat cazuri când adresele nu au ajuns la persoanele vizate și astfel oamenii au venit să-și ia biletele atunci când nu trebuia”– a mai spus Gabriel Andreescu.

Claudia Stanciu