1

Minciuna aviara

      Tensiunea creată de posibilitatea unei epidemii de gripă aviară crește. Virusul gripei aviare a înspăimântat multe familii de țărani din țară , dar și din județul nostru. Dacă îl asculți pe ministrul Flutur vorbind de gripa asta, te cuprinde groaza. În schimb, ministrul Nicolaescu, calm, părând că știe ce vorbește, ne îndeamnă să nu facem din țânțar armăsar. Cei doi apar și separat, și împreună la televizor. Dar nu cad de acord dacă virusul și-a făcut sau nu apariția, dacă este letal sau numai producă tor de gripă sezonieră. Pe acest fundal, lumea este în alertă și nu mai este mult până la panică . În pofida isteriei naționale create După apariția gripei aviare și a presupusului transfer al virusului H5N1 la oameni, în România, nici o persoană nu are gripă aviară. În schimb, sute de mii de păsări sunt decimate, iar industria avicolă se afundă rapid în faliment. Întrucât pericolul contaminării este vehiculat permanent, oamenii se tem să mai consume carne de pasăre și vânzările au scă zut la jumătate.

      Falimentul unităților avicole bate la ușă. Se știe că transmiterea virusului aviar la om este destul de rară, deoarece omul nu posedă receptorii necesari atașării acestuia de celulele țintă și nu se face nimic pentru preîntâmpinarea distrugerii. Totuși, când transmiterea se produce, boala la om nu are tendința de răspândire, evoluează sub formă de cazuri sporadice. În mod obișnuit, pentru realizarea transmiterii virusurilor aviare la om este necesară o gazdă intermediară, reprezentată de porc. El posedă receptori atât pentru tipurile de virus aviar, cât și pentru cele umane. Așa se explică apariția mai frecventă a gripei umane în țările din Asia, unde coabitarea strânsă a păsărilor cu porcii în cadrul gospodăriilor țărănești este obișnuită, asemănător cu ceea ce se întâmplă și în țara noastră, dar nimeni nu ne spune asta. Se caută panica, pentru scopul nedeclarat al transformă rii țării în piață de desfacerea că rnii adusă din vest. Efectele isteriei devin devastatoare, comparabile cu inundațiile. Ea Continuă și acum, iar paginile ziarelor sunt pline de titluri hilare, pe teme dirijate: „O gaiță decedată pe una din aleile Grădinii Botanice din București provoacă panică „, „Ministrul grec al Agriculturii, acuzat că a pierdut curca suspectă de H5N1″, ” Un bâtlan venit în zbor, se pare, din Republica Moldova, a sucombat în lunca Prutului”. Pentru a-și masca gafele nenumărate pe care le-au făcut După izbucnirea celei de-a doua crize de gripă aviară, autoritățile isterizează populația exagerând asupra cazurilor de transmitere a virusului la om.

      În fapt, în România nu există nici o persoană bolnavă de gripă aviară. Au confirmat medicii. Dar păsările trebuie să-și reducă efectivele. Majoritatea unităților avicole sunt în pericol. Întrebarea retorică este „: ce ne facem fetelor? „. În România, jumătate din populație nu citește ziare, nu se uită la TV și ignoră radioul. Duce o viața arhaică . Cui îi pasă de HN? „Nimănui” – media între isterie și nepăsare. Dar găinile, ce fac găinile? Bine. Libere, în general. Ce nu ia vulpea și uliul sau ce nu se vinde bine mersi la piață, omoară prin gazare veterinarii. Cine poate, alege. Cândva, ca să mănânci, „legea” societății socialiste era să dai din coate. Acum trebuie să te uiți și ce mănânci și unde trăiești și cum să dai … Dar nu din coate, ci șpagă. Cineva spunea că viața de azi e grea. O fi, dar comparativ cu ce? Cu ce ne fac guvernanții, orchestrați de oculta mondială, zicem noi. Probabil că mulți dintre cei care nu vor avea ce mânca la iarnă, nu vor râde ca noi când citim mesajele guvernanților transmise redacțiilor privind gripa aviară. Ei vor fi nevoiți să migreze la oraș, unde încetul cu încetul se vor obișnui să mănânce ouă la caserolă și să bea lapte la cutie sterilizată. În mod cert vor fi marcați de spaima inoculată atât de abil. Zilele trecute, am dialogat, la temă, cu un medic veterinar, ieșit de mult timp la pensie.

      Dumnealui s-a arătat contrariat de cele ce se spun la televiziune sau în presă, dezaprobându-i pe cei care, pentru răspândirea gripei acesteia, dau vina în întregime pe țăranii că rora autoritățile stau să le ardă păsările. Am aflat că holeră aviară am avut în țară , de când lumea. Dar acum trebuie folosită pe post de „ba-bau”. Dacă cetățeanul manifestă împotrivire la eradicarea focarului aviar, eu zic că o parte din vină revine autorităților, care au o problemă veche, deprimant de bine împământenită, compusă din două parți, care, culmea, se văd bine în cele de acum. Prima este micimea și întârzierea compensării distrugerii păsărilor de curte. Este clar ca țăranii n-au nici un interes să coopereze, dacă au motive întemeiate să se aștepte că vor primi bani puțini și îi vor primi târziu. Este chiar o nebunie (dacă gripa este chiar atât de periculoasă ca și cea din 1918), să te scumpești la „tărâțe”, când este clar că succesul operațiunii depinde de viteza cu care focarul este stins, iar aceasta, la rândul ei, depinde de gradul de cooperare al țăranilor. Regula ar fi să existe bani mulți, plătiți pe loc. A doua, este lipsa de coerență a diagnosticului: unul dintre miniștri zice că -i groasă, celălalt zice că nu-i. Cât timp țăranii n-au nici un motiv să-l creadă pe cel dintâi, ei vor rezista măsurilor drastice. țăranii nu sunt nici proști, nici răzvrătiți. Sunt persoane raționale, cu reacții normale. Înainte de a blama poporul, trebuie remarcat ce fel de faună îl guvernează, și în ce hal. Chestia cu panicatul și restul e prematură încă . Mai de condamnat este, însă , atitudinea caragielească a autorităților.

      Ca o concluzie, eu văd situația în felul următor: omul s-a jucat de-a Dumnezeu, în sensul că acest virus „HN” e creat în laborator ca armă biologică sau suprapopulația și mizeria (sărăcia) l-au generat sau ambele variante sunt corecte, adică o armă biologică s-a experimentat într-o zonă murdară, săracă , suprapopulată și a scă pat nițel de sub control. De îndată, s-a dat startul la competiția găsirii antivirușilor pentru o vaccinare eficientă a populației, determinând panica. Efectele vaccinurilor antigripale făcute în masă se vor vedea peste câțiva ani, când ne vom trezi, probabil, din nou, cu o generație de copii purtători de cine știe ce virus ciudat, așa cum ne-am trezit cu mii de copii purtători de HIV în urma vaccinării în masă împotriva hepatitei B. Sau poate suntem noi contaminați de boala conspirației Dar în țară încă mai există cocoși care să dea deșteptarea. Treziți-vă, până nu e prea târziu, că vor fi și aceștia sacrificați pe motiv de gripă aviară.

Romeo Popescu