Acasă Arhiva Infrangere in fieful propriu

Infrangere in fieful propriu

” CS Municipal nu a reușit să continue seria de victorii, împiedicându-se de „sârma” de la Câmpia Turzii

 

După o serie de trei victorii în tot atâtea meciuri disputate în cadrul „seriei vest” din Liga doua de fotbal, echipa vâlceană CS Municipal ajunsese pe-un meritat loc 6, la doar trei puncte de podiumul clasamentului. Rând pe rând, FC Bihor Oradea, CFR Timișoara și FCM Reșița au fost înfrânte de elevii lui Costel Pană care a schimbat inspirat sistemul de joc din 4-4-2 în 5-3-2. Sâmbătă, însă , gruparea vâlceană a întâlnit pe teren propriu una dintre cele mai incomode grupări ale campionatului IS Câmpia Turzii. Așa cum anticipam în ediția anterioară a ziarului, jocul a fost foarte greu pentru CS Municipal, care a terminat înfrântă cu un categoric 2 0.

Liderul din Mioveni a avut un meci ușor sâmbătă, în deplasare, la Vânju Mare, unde putea câștiga chiar toate cele trei puncte în joc. Din păcate pentru argeșeni, gruparea locală s-a ținut tare chiar dacă ocupă ultima poziție în clasament și a scos o „remiză albă”. Unul dintre cele mai interesante jocuri ale acestei runde s-a derulat la Reșița, unde Universitatea Cluj s-a impus la două goluri diferență. În urma acestor rezultate e clar că lupta pentru titlul neoficial de „campioană de toamnă” se va da între aceste două formații. Rezultatele etapei: Auxerre Lugoj – Poli II Timișoara 1 1, FC Caracal – Unirea Dej 3 0, Building Vânju Mare – Dacia Mioveni 0 0, FCM Târgoviște – FC Baia Mare 2 1, Unirea Alba Iulia Minerul Lupeni 0 2, CFR Timișoara Corvinul Hunedoara 0 0, FC Bihor Oradea – Gaz Metan Mediaș 4 0, CSM Rm. Vâlcea – IS Câmpia Turzii 0 2, FCM Reșița – „U” Cluj 1 3.

Narcis Stefan

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.