Acasă Arhiva Francu si Matei cele doua ‘Mame Omida’ ale politicii valcene

Francu si Matei cele doua ‘Mame Omida’ ale politicii valcene

          ” Din ciclul: „Ce aveți cu bietele noastre televizoare de vreți săni le spargeți?” ” nu suntem singurii care am observat că deputatul liberal Emilian Frâncu și consilierul local social-democrat, Gigi Matei apar mai des la televizor decât Nicolae Ceaușescu ” cu ceva timp în urmă, în cadrul unei conferințe de presă, pesedistul Dumitru Persu spunea că s-a plictisit de „mutra lui Frâncu ca de mere acre” ” un alt personaj care se laudăla fel de mult ca și Frâncu și care ne obosește cu figura lui, care nu exprimănimic, este consilierul local, Gigi Matei

 

 

          Nu suntem singurii care am observat că deputatul liberal Emilian Frâncu și consilierul local social-democrat, Gigi Matei apar mai des la televizor decât Nicolae Ceaușescu. Emilian Frâncu, narcisitul parlamentar penelist, extaziat până dincolo de limitele plăcerii când se vede pe sticlă, ne inundă, zi de zi, minut de minut și clipăde clipă, TV-urile cu declarațiile sale plictisitoare și cugetările de doi bani, despre te miri ce eveniment. E în tot și în toate, întocmai ca Împușcatu Î. Cu ceva timp în urmă, în cadrul unei conferințe de presă, pesedistul Dumitru Persu spunea că s-a plictisit de „mutra lui Frâncu ca de mere acre”. Social-democratul susține că deputatul liberale este prezent pe postul de televiziune, pe care l-a înființat de dimineața până seara : „Pe postul acesta de televiziune altceva nu mai vezi de dimineața până seara, decât știri despre PNL și Frâncu. E ca în bancul acela care circula înainte de 1989 și care spunea că îți era frică sămai dai și drumul la aragaz că poate îți apare în fața ochilor Ceaușescu. Așa e și cu Frâncu. Apare toată ziua la televizor dând lecții despre liberalism, de ne-a împuiat capul”. Dumitru Persu nu este deloc departe de adevăr. Mergând la esența problemei, nici nu este greu de explicat de ce își face deputatul atâta reclamă. Știe prea bine că jurnaliștii vâlceni pe care i-a bălăcă rit de ori câte ori a avut ocazia, nu-i vor face niciodatăimagine. Ar fi chiar culmea! Și atunci, apeleazăla singurul mijloc media care i-a mai rămas, propria televiziune. Opinia publică nu poate fi păcă lită. A deprins și ea foarte bine tertipurile lui Frâncu. În fond, ceea ce face el, este apanajul politicianului care nu poate vorbi prin fapte, ci lătrând la televizor tot felul de afirmații și împroșcând cu noroi în colegi politicieni, pe care îi acuzăcă nu fac nimic. Așa e. Nu dau din gurăca el mult și prost, făcând mult zgomot pentru nimic. Oricum, Frâncu a devenit un soi de Sergiu Nicolaescu al politicii vâlcene, care era actor, regizor, scenograf, etc, etc., al propriilor sale filme. Apare la știri, la talk-show-uri, la agenda culturală. Așteptăm cu interes să-l vedem la știrile sportive și la emisiuni care prezintărețete culinare. Aaaa . Mai este la acest post de televiziune o emisiune, care se numește „Fitness Cumva”. Așteptăm să-l vedem și aici dând lecții. La atât se pricepe.

          Gigi Matei ne obosește televizoarele

          Un alt personaj care se laudăla fel de mult ca și Frâncu și care ne obosește cu figura lui, care nu exprimănimic, este consilierul local, Gigi Matei. Nu mai departe de zilele trecute, consilierul se lăuda, la televizor, că el este cel mai potrivit pentru fotoliul de primar al Râmnicului. „Gigi Lăudărosul” preciza că va demonstra că PSD-ul nici nu putea găsi un candidat mai bun decât el pentru funcția de primar. Consilierul se viseazăpe cai mari și a început să-și piardăsimțul realității ca și omniprezentul Frâncu. Are impresia că dacă este consilier poate conduce și primăria. Mai mult decât atât, pesedistul pare foarte deranjat de faptul că colegii săi de partid au de gând săefectueze un sondaj intern, pentru a stabili candidatul cu cele mai multe șanse la primărie. Probabil îl sperie gândul că nu se va număra printre cei cu propuși. Gigi Matei, întocmai ca deputatul liberal Emilian Frâncu, a început să-și dea cu părerea despre tot și toate, ca o Mama Omida a politicii vâlcene. Mâine-poimâine o săaparăși cu un glob de cristal, în care se va chiorî prelung pentru a distinge viitorul politic al județului.  Vai de noi!

Olivia Pirvu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.