Motto: „Poartă-te precum ți-e vorba și vorbește cum ți-e portul.„
(Anton Pann)
Imaginați-vă că președintele G.W. Bush se întâlnește, într-un local de lux din Washington DC, cu ministrul apărării Donald Rumsfeld și cu secretarul de stat Condoleezza Rice, pentru a discuta despre cum să facă să-i determine pe iranieni să renunțe la programul de îmbogățire a uraniului și de fabricare a bombei atomice. Este o seară minunată de început de septembrie, iar lumina roșietică a amurgului, oglindită în unda blândă a fluviului Potomac, se stinge-ncet, încet, ca un abur, purtată lin spre umbrele înserării insidioase ce răzbate dinspre Atlantic.
Câta poezie, tot atâta improbabilitate.
Dosarul iranian este prezent zilele acestea peste tot în mass-media și se știe cam care ar putea fi reacția Statelor Unite într-un perimetru de opțiuni limitat de atitudinea Moscovei și a Beijingului. În plus, nimeni nu face azi un secret din scenariile belicoase la adresa Iranului, După câțiva ani de frenetică teorie a conspirației pe tema prezenței militare și a intereselor economice în zona Golfului Persic. Cu toate astea, nimic, dar absolut nimic în lume nu i-ar putea îmbia pe Bush, Rumsfeld și Rice să spargă canoanele și să discute „non-secrete de stat” în preajma unui aspic, pe acordurile unui cvartet de coarde, într-un restaurant de pe bulevardul Pennsylvania.
Regulile de conduită sunt foarte stricte și nu devin tributare poftelor de a ieși în lume ale locatarului de la Casa Albă. Pentru „escapade” politico-gastronomice la sfârșit de săptămână există fie domeniul prezidențial de la Camp David, unde s-a negociat acum mai bine de două decenii pacea arabo-israeliană, fie ferma familiei Bush din Texas, unde George al americanilor și Vladimir al rușilor s-au întâlnit și au stabilit cam ce anume au voie să facă : unii în Afganistan și-n Irak, ceilalți în Cecenia și-n Nagorno-Karabah. Exclusă, deci, o întâlnire de șpriț în public, la care Big Boss Bush să discute cu titularii ministerelor-cheie ale administrației pe cine să pună șef al armatei în locul actualului lor bădălan cu patru stele, în eventualitatea unui conflict multi-așteptat de întreaga lume cu Teheranul ayatolahilor.
Dar ia imaginați-vă, acum, o și mai năstrușnică grozăvenie: președintele Statelor Unite întâlnindu-se, într-o cârciumă de pe autostrada 66, cu primarul capitalei federale, cu șeful FBI și cu ministrul federal al transporturilor, ziua-n amiaza mare, ca să discute la un hamburger doldora de colesterol și la o sticlă de „old tennis shoes”, de Jack Daniels sau de-o altă black label despre cum să facă să ciordească alegerile, eventual înființând un nou partid politic. Nu-i așa că una ca asta (ră)sună ca dracu Î, vorba lui Petre W. Roman la loviluția din decembrie, atunci când tatușka Ion Iliescu și matrioșka Alexandru Bârlădeanu se dădeau de ceasul morții să proclame „Frontul Salvării Naționale ca organism al puterii centrale și locale de partid și de stat”?
Nu-i așa că președintele Richard Nixon a trebuit să demisioneze și să plece fără fanfară de la Casa Alba, atunci când doi ziariști au demonstrat că fusese implicat până -n gât în spionarea adversarilor săi politici cu microfoane ascunse în camere de hotel, iar dosarul a intrat în istorie sub numele de Afacerea Watergate? Puteți să vi-l imaginați pe Richard Nixon telefonând, la 10 seara, în platoul unui talk-show de la CBS și încercând să demonstreze că nu s-a întâmplat nici o mare nenorocire? Dar pe G.W. Bush, sunându-l pe Larry King de la CNN, ca să se justifice în direct în fața telespectatorilor, cum că nu mai suportă mâncarea dietetică de la Casa Albă și că a ieșit și el la una mică , cu băieții, iar dacă tot au ieșit, au sporovăit diverse chestii despre viața de familie și despre starea vremii?
Acum faceți, rogu-vă, un mic efort de memorie și „focusați”-vă pe câteva imagini televizate din trecutul apropiat. Președintele Traian Băsescu la Casa Albă. Președintele Traian Băsescu promițând solemn că nu vom trăda încrederea aliaților și că nu vom pleca prea curând din Irak. Președintele Traian Băsescu vorbind despre importanța geo-politico-strategică a zonei noastre, la Forumul Mării Negre. Președintele Traian Băsescu mânuind bastonul „axei București-Londra-Washington”. Mai rămâne ca președintele Traian Băsescu să-și ducă palma dreapta în dreptul cordului atunci când i se intonează „Deșteaptă-te, române” pe puntea lustruită a Bricului Mircea sau a Fregatei Regina Maria.
Dacă tot imită acțiunile și felul de a vorbi al „omologului” (vai, ce dulce sună, iată, acest cuvânt!) de la Washington, domnul președinte Traian Băsescu ar trebui să evite derapajele balcanice în grotesc și în caricatural.
Ar putea să nu mai circule băut la volan.
Ar putea să nu mai bârfească , sâmbăta, prin cârciumi, chiar dacă nu spune-n gura mare „cine știe ce secrete de stat”.
Ar putea să nu mai danseze tătărasca, la malul mării, cu țigăncile dobrogene.
Ar putea să nu se mai lase surprins (ooops!) de camerele de luat vederi ale ProTv, la taclale cu gospodinele de protocol de prin supermarketuri.
Ar putea să nu se mai dea lovit de singurătate între zidurile de la Cotroceni.
Şi ar putea să nu-l mai pună pe șeful SPP să telefoneze în direct la Antena 3 ca să se comporte asemenea unui licean tembel și astfel ne facă pe noi să apreciem, prin comparație, ce frumos s-a exprimat nea Băsescu, acum câteva minute, în dialogul cu Mihăiță Gâdea și cu Ion Cristoiu.
În caz contrar, vă dați seama despre ce întâlniri surprinzătoare și interesante din punct de vedere politic ar putea avea parte, într-o bună zi, masculii nației (contabili, zugravi etc.), dacă s-ar înființa în mod legal case de toleranță în cartierele cu multe birturi din București și nu numai?!
Zora Vifor