Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CAMPANIE VOCEA VÂLCII

ȘI EU CRED ÎN NEVINOVĂŢIA LUI MIRCIA GUTĂU”

 

      Încă din numărul trecut, am demarat campania intitulată”Și eu cred în nevinovăția lui Mircia Gutău”. Am adresat cititorilor noștri îndemnul de a-i scrie acestuia pe adresa poștalăa redacției noastre sau pe e-mail. Am primit nenumărate telefoane, prin care ni s-au cerut adresele și mesajele nu au întârziat săapară. Pe măsurăce acestea ne sosesc, le și edităm în ediția următoare, ziarul nostru fiind acceptat și citit la Penitenciarul Colibași de primarul Râmnicului. Cu o zi înainte de a fi transferat la Colibași, prin bunăvoința familiei sale, i-am transmis primarului că mulți râmniceni îi sprijinăcauza, considerându-l arestat în afara cadrului legal, fărăprobe ale vinovăției în împrejurarea provocatoare făcutăde „Crinu” Popescu viceprimarului  Nicolae Dicu. Ni s-a transmis că moralul acestuia este bun, dar ne-am dat seama că -și dorește sprijinul râmnicenilor. Am fost rugați sătransmitem locuitorilor municipiului Rm. Vâlcea că nu este vinovat și că până la urmăse va vedea adevărul din mârșava înscenare a DNA.

      Cei care cred în nevinovăția primarului Mircea Gutău pot să-i scrie pe adresa noastrăpoștală: VOCEA VÂLCII, B-dul Tineretului, nr. 1, cam. 104 108 și adresa de e-mail [email protected].

      Fiți siguri că susținerea și gândurile dvs. vor ajunge la primarul Mircea Gutău. 

 

      Dragă Domnule Primar,

      Într-o dimineațăurâtăm-am trezit orfan, pentru a doua oară. Și-am ieșit pe stradă. Nu dăduse nimeni cu mătura, iar oamenii Am retrăit cu groazăsentimentul din Î89.

M-am născut în Rm. Vâlcea, am copilărit printre florile și castanii din oraș, iar După ani de zile m-am reîntors în singurul loc pe care l-am simțit „acasă”. După mizeria generală, și la propriu dar mai ales la figurat, am crezut ca o naivăcă lucrurile încep sămeargăbine. Asta mai ales când auzeam peste tot cât suntem de invidiați pentru că avem în orașul acesta minunat un primar ca Mircea Gutău.

      Măiritătupeul unor politicieni care ies pe micile ecrane pentru a ne spune nouă, râmnicenilor, că de acum încolo va fi mai bine pentru noi. De când are cineva dreptul săne spunănouăce este bine pentru noi? Pe noi nu ne intereseazăcă cineva își dorește câte o felie de pământ, putere, afaceri sau sigle politice. Domnule deputat (știe dânsul la cine mărefer), noi nu suntem „prostimea” sau „gloata”. Noi suntem râmniceni și vrem săne hotărâm singuri destinul. Am ales o dată, pe Mircea Gutău și am mai face-o de câte ori ar fi nevoie.

Îmi permit sătransmit prin intermediul bisăptămânalului Vocea Vâlcii două mesaje:

      1. Domnule Boc, ne-ați dat un exemplu despre modul în care (NU) trebuie să-i tragi un șut în fund omului care te-a crezut franc.

      2. Domnule primar Mircea Gutău, avem nevoie de dumneavoastră. Abia aștept, eu și mulți, foarte mulți râmniceni săvăîntoarceți și sădescoperiți cine va înscenat această nedreptate. Abia aștept săvăîntâmpin și săvăstrâng în brațe și săvăspun cât de mult văiubesc și văprețuiesc.

Cu dragoste și respect, Gabriela Popa