Acasă Arhiva Aproape 300 de scoli nu au obtinut autorizatile sanitare de functionare

Aproape 300 de scoli nu au obtinut autorizatile sanitare de functionare

      ” Deși a început școala de două săptămâni nu se mai miră nimeni că la ora actuală sunt sute de elevi și profesori care se duc la toaletele din fundul curții sau își desfășoară ora de curs sub umbrele ” un  ultim raport al Inspectoratului Județean Școlar Vâlcea relevă faptul că , din cele 775 de unități de învățământ  existente în Vâlcea, doar 246 au obținut autorizații sanitare de funcționare

 

        Anul școlar 2006-2007 a început de aproximativ două săptămâni. Pentru nimeni nu mai e o noutate că mare parte dintre școlile din Vâlcea nu au autorizație sanitară de funcționare. De asemenea, nu se mai miră nimeni că la ora actuală sunt sute de elevi și profesori care se duc la toaletele din fundul curții sau își desfășoară ora de curs sub umbrele. Și asta din cauza lipsei celor mai elementare norme de civilizație. Lucrările ce trebuiau realizate în unitățile școlare vizau reparații exterioare la acoperișuri, împrejmuiri, fațade, învelitori, jgheaburi, burlane, hidroizolații, asfaltare și amenajarea aleilor. Trebuiau realizate igienizări, zugrăveli și reparații la instalații interioare, grupuri sanitare, gaz, încă lzire, înlocuire rețele de distribuție. Un  ultim raport al Inspectoratului Județean Școlar Vâlcea relevă faptul că din cele 775 de unități de învățământ (școli, grădinițe, creșe, centre de plasament, facultăți, cantine școlare, cluburi sportive etc.) existente în Vâlcea, doar 246 au obținut autorizații sanitare de funcționare. Astfel, 172 de instituții de învățământ au primit autorizații de funcționare provizorie, iar 294 nu au primit nici până acum. Și totuși, autoritățile locale le mai dau un răgaz directorilor de unități școlare de a termina igienizările și reparațiile. „În cazul în care până la 15 octombrie, unitățile de învățământ nu sunt în condiții minimale de funcționare, se vor aplica amenzi între 10 20 de milioane lei vechi. Amenzile vor fi suportate de directori. De altfel, le vom retrage autorizația de funcționare celor care au provizorie și vor funcționa pe propria răspundere. Asta înseamnă că în cazul unui accident în incinta unității, cel care va răspunde va fi directorul” ne-a declarat directorul adjunct al Autorității de Sănătate Publică (ASP) Vâlcea, Ioan Mihail.

Claudia Stanciu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.