Acasă Arhiva Alesii valceni in primele pozitii in topul chiulangiilor din Parlament

Alesii valceni in primele pozitii in topul chiulangiilor din Parlament

în „Topul prezenților la vot” pe locurile fruntașe, adică 23, îl găsim pe deputatul liberal, Emilian Frâncu cu o prezență de 86%. Pe poziția imediat următoare se situează, parlamentarul PNL, Petre Ungureanu, cu un procent de 85,8%. Nici deputatul PSD, Aurel Vlădoiu nu stă deloc rău în topul întocmit de IPP. Cu o prezență de 81,7%, parlamentarul se situează pe poziția 36. Aproape de coada clasamentului, pe locul 201, o găsim pe Rovana Plumb, deputat PSD, cu un procent de 44,5%.  Unul dintre repetenții statisticii, este și parlamentarul PRM, Dumitru Dragomir cu 23,5%. Acesta se situează pe locul 280. Pe penultimul loc al topului 330 îl regăsim, așa cum era de așteptat de altfel, pe deputatul PC, Dumitru Becșenescu, cu „uimitorul” procent de prezență la vot de 0,1%.

 

      Tot românul știe că parlamentarii nu se omoară să fie prezenți la ședințele în plen, acolo unde se votează proiectele de legi, importante pentru viitorul acestei țări. Din păcate, nu fac excepție nici aleșii vâlceni.  Cu puțin timp în urmă, în contextul preocupărilor actuale privind creșterea transparenței Parlamentului României, Institutul pentru Politici Publice (IPP) a centralizat o serie de informații despre deputații români, referitoare la prezența la vot a acestora. De asemenea, IPP a întocmit un „Top al absenților la vot”, o statistică cu „Cel mai loial deputat”, dar și cu cel „Cel mai rebel deputat”. Trebuie precizat că prezența la vot a deputaților fost calculată procentual din numărul total de voturi începând cu data de 1 februarie 2006, iar loialitatea reprezintă procentul din voturile exprimate la care deputatul a avut aceeași opțiune cu cea a grupului parlamentar din care face parte. În ceea ce privește rebeliunea, ea reprezintă procentul din voturile exprimate la care deputatul a avut opțiune diferită de cea a grupului parlamentar din care face parte.

Rovana Plumb chiulește pe rupte din Parlament

      Astfel, în „Topul prezenților la vot” pe locurile fruntașe, adică 23, îl găsim pe deputatul liberal, Emilian Frâncu cu o prezență de 86%. Pe poziția imediat următoare, se situează, parlamentarul PNL, Petre Ungureanu, cu un procent de 85,8%. Nici deputatul PSD, Aurel Vlădoiu nu stă deloc rău în topul întocmit de IPP. Cu o prezență de 81,7%, parlamentarul se situează pe poziția 36. Aproape de coada clasamentului, pe locul 201, o găsim pe Rovana Plumb, deputat PSD, cu un procent de 44,5%.  Unul dintre repetenții statisticii, este  parlamentarul PRM, Dumitru Dragomir cu 23,5%. Acesta se situează pe locul 280. Pe penultimul loc al topului 330 îl regăsim, așa cum era de așteptat de altfel, pe deputatul PC, Dumitru Becșenescu, cu „uimitorul” procent de prezență la vot de 0,1%.   

Dumitru Becșenescu fruntaș în topul codașilor la vot

      Clasamentul referitor la absența la vot a deputaților, îl arată pe deputatul PC, Dumitru Becșenescu cu un procent de 99,9%.  Topul îl arată absent, pe deputat, de la votul tuturor propunerilor legislative. Următorul pe listă, adică pe locul 52, este parlamentarul PRM Dumitru Dragomir, cu un procent de 77,3%. Statistica IPP ne informează că acesta a lipsit la 59 de întruniri ale plenului Camerei Deputaților. Pe poziția 132 a topului, o găsim pe Rovana Plumb, deputat PSD cu 55,5%. În ceea ce-o privește pe parlamentarul social-democrat, aceasta a absentat la 54 de întruniri ale plenului. Pe pozițiile ultime ale clasamentului, este deputatul PNL, Petre Ungureanu, care a absentat în acest an, în procent de 14,2%. El a lipsit din Camera Deputaților de doar 5 ori și ocupă poziția cu numărul 308. Locul următor, e ocupat Emilian Frâncu, parlamentar PNL, cu 14%, care a absentat din Parlament de 2 ori.

Aurel Vlădoiu este doar 6% rebel

      „Topul celui mai loial deputat”, îl arată pe primul loc, tot pe deputatul PC vâlcean, Dumitru Becșenescu, cu un procent de 100%.  Pe locul doi, o găsim pe Rovana Plumb, deputat PSD cu un procent de 98,7%. Astfel, datele prezentate de IPP o arată de 18 ori loială votării legilor. Pe poziția 45 din top, se găsește deputatul PNL, Emilian Frâncu cu un procent de 98,3%. Spre finalul clasamentului, pe poziția 141, este parlamentarul PNL, Petre Ungureanu cu 96,2%.  Topul îl arată pe deputatul PSD, Aurel Vlădoiu cu un procent de 94%, pe locul 204. Departe de social-democrat, în clasament, se găsește Dumitru Dragomir, deputat PRM, pe locul 287. Acesta a obținut un procent de 81%.

      Cel mai rebel parlamentar vâlcean în topul celor de la IPP este nimeni altul decât Dumitru Dragomir, deputat PRM cu un procent de 19%. Parlamentarul ocupă locul 45. Mai puțin rebel, e totuși Aurel Vlădoiu, parlamentar PSD, cu 6%, clasându-se pe locul 128. Aproape de finalul clasamentului este deputatul PNL, Petre Ungureanu, pe locul 191 cu 3,8%. Și mai rebel este deputatul PNL, Emilian Frâncu, cu un procent de 1,7%. În top, parlamentarul este pe locul 287. Rovana Plumb, deputat PSD, clasată pe poziția 304, are un procent de rebeliune de 1,3%. Pe ultimele locuri, îl găsim pe Dumitru Becșenescu, parlamentar PC, cu 0%.

Olivia Pirvu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.