Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Zeci de străzi inundate, acoperișuri smulse, mașini avariate, copaci rupți

 Furtuna a făcut pagube importante

Furtuna din ziua de 7 iulie a făcut ravagii în Râmnic, paralizând circulația pe mai toate arterele din municipiu. În aproximativ o jumătate de oră, străzile au fost inundate, la fel s-a întâmplat și cu scă rile de bloc, nivelul apei ajungând la peste 20 de centimetri. Mai mulți copaci s-au rupt și au că zut peste mașinile parcate în apropierea acestora, un acoperiș a fost smuls și aruncat în mijlocul străzii.

Ploaia torențialăa inundat mai multe scă ri de bloc, subsoluri, garaje și autoturisme aflate pe bulevardele și străzile din municipiu. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență”General Magheru” Vâlcea au fost solicitați săintervinăîn mai multe zone ale orașului, pentru înlăturarea efectelor furtunii.

„Am intervenit în cartierul Ostroveni, pe strada Mihai Eminescu, în apropierea blocului A15, unde un copac că zuse peste un autovehicul de teren, distrugându-l în proporție de 15%. De asemenea, am fost solicitați ca împreunăcu jandarmi și angajați ai Direcției Administrației Domeniului Public săintervenim și în zona de nord a orașului, unde acoperișul blocului F3 fusese smuls de vântul puternic și că zuse în mijlocul carosabilului. De asemenea, cu ajutorul mai multor motopompe am reușit săevacuăm apa ce inunda subsolurile mai multor blocuri, cel mai afectat fiind blocul M4. Am reușit deblocarea tuturor că ilor de acces care au fost afectate de furtuna puternică ce s-a abătut peste Râmnic, în După -amiaza de 7 iulie”, ne-a declarat sg. major Octavian Fulger State, din cadrul biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de UrgențăVâlcea.