Acasă Arhiva 2 „Voi face demersuri pentru a găsi soluții pentru Ocnele Mari”

„Voi face demersuri pentru a găsi soluții pentru Ocnele Mari”

Deputatul PD-L, Samoil Vîlcu, afirmă

Preocupat de soarta locuitorilor din Ocnele Mari, deputatul PD-L, Samoil Vîlcu a participat pe vineri, 30 ianuarie, la ultima ședința a Consiliului Local al orașului Ocnele Mari. Aleșii locali au analizat alături de parlamentarul vâlcean situația existentăîn câmpurile de sonde, asta După ce autoritățile locale au intrat în stare de alertăca urmare a instituirii codului verde la Ocnele Mari. „Conform unui raport prezentat de specialiști, în ultimele patru săptămâni, cantități importante de sare și steril s-au desprins din tavanul cavernei situate în Câmpul I de sonde de la Ocnele Mari, iar măsurătorile efectuate asupra apei din Pârâul Sărat indică o salinitate de 3.829 mg/litru. Așadar, este posibil ca, odatăcu începerea dezghețului, dinamica fenomenului săse accentueze în toate cele patru câmpuri de sonde, două fiind încă în exploatare. În cadrul ședinței de la Ocnele Mari s-a specificat și faptul că în studiul factorilor de risc întocmit de specialiști este prevăzut ca exploatarea sării săse facă doar în Câmpul 4, iar în Câmpul 3 doar în situații excepționale. Birocrația manifestatăîn rezolvarea acestei probleme împiedică dezvoltarea orașului, iar și După 8 ani de când a luat amploare fenomenul deversărilor de saramurăcetățenii mai au încă de suferit. Societățile Salrom și Conversmin sunt răspunzătoare de situația actuală. Accesarea fondurilor pe mediu pentru ecologizarea zonei, regularizarea Câmpurilor I si II și declararea zonei ca fiind de utilitate publică , precum și construcția a 49 de case pentru familiile afectate sunt priorități ale acestui an. Împreunăcu primarul Petre Iordache voi face demersuri pentru a găsi soluții, astfel încât la Ocnele Mari săse poatădezvolta proiecte de amploare, din punctual meu de vedere această zonăeste unică în arealul turistic național” – a declarat deputatul PD-L, Samoil Vîlcu imediat După încheierea ședinței de la Ocnele Mari.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.