Primul test de responsabilitate în România, al coaliției, guvernului și al românilor, este în plină desfășurare. Doctrinele politice atestăsuperioritatea economicului în fața politicului, iar în timpul crizei economice europene ce a atins și țara noastră, politicul aflat la putere se aflăîn fața uneia dintre cele mai grele dileme, dacă nu chiar cea mai grea: cine are prioritate, economicul sau socialul? Cu 50% vor fi mărite salariile personalului din învățământ – 25% gr. II și 50% gr. I-a; punctul de pensie, va ajunge la 45% din salariul brut; vor fi dați 600 lei pentru mame + 200 lei/lunăpentru copilul nou-născut; 25.000 euro pentru românii întorși acasă; se vor construi 1.000 km de autostradăși multe alte lucrări în infrastructură, etc – sunt doar câteva din promisiunile făcute în noiembrie 2008, în campania electorală. Pentru ca, anul acesta, la începutul lui, întreg eșafodul de propagandăal României, cu mânie proletară, îi condamnăpe guvernanții de la Putere că nu au făcut ce au promis. Măi săfie! Dar, de 20 de ani, propagandiștii ăștia ce au făcut? Haideți săvedem care sunt roadele muncii lor, așa cum se prezintă: România a ajuns o țară în derivă, românii un popor păcă lit continuu, națiunea este în destrămare, munca este consideratăatribut al proștilor (de la Petre Roman, citire), patriotismul atribut comunist, cinstea asemuităcu prostia, adică , dacă ești cinstit miroși a prost, bișnița este egalăcu afacerile oneroase; minciuna ridicatăla rang de virtute, etc.
Asta au produs toate partidele, de-a lungul a 19 ani. Dacă guvernul Boc respectămăcar parțial promisiunile salariale din campanie, sufocă economia, dar dacă nu respectăîși ridică în cap bugetarii și pensionarii. Ce-i de făcut? Traian Băsescu a avansat o soluție de dreapta, agreatăde economiști, dar destul de impopulară: înghețarea salariilor bugetarilor și a pensiilor vreme de cel puțin 6 luni, timp în care înțelegem cum evolueazăcriza, deblocă m economia și stimulăm firmele, pentru a conserva locurile de muncă și veniturile bugetare, iar După aceea se lămurește cui și cât pot da. Deși, ca orică rui alt cetățean obișnuit al României, nu-mi pică bine măsurile preconizate de că tre președinte, rațional, însă , nu pot sănu fiu de acord cu el. Cred, însă , că aceia care conduc azi țara ar trebui să-și aducă aminte de gargara pe care ne-au băgat-o, până la saturație, pe gât, în campania electorală, deși știau foarte bine încă de prin octombrie ce ne așteaptă. Gândul la profiturile câștigă rii alegerilor nu i-a lăsat săadopte o poziție rațională. Din nefericire, azi, putem săne dăm peste cap de nenumărate ori că tot nu se mai poate face mare brânză, iar poziția de victime ale vechiului guvern nu mai folosește la nimic.
Sindicatele, sau mai bine zis „liderii” acestora, văd că dacă nu se opun orică rei măsuri care i-ar afecta pe sindicaliști i-ar ridica în cap pe cei în numele că rora, teoretic, vorbesc. Și vom păți ca și în primii ani de După ’90 când, în loc sătăiem coada câinelui dintr-o singurădată, ne vom adânci tot mai mult în rahat. Habar n-am care va fi decizia finală, dar cu cât întârziem mai mult cu atât va fi mai rău, iar fără măsuri imediate ne va fi tuturor din ce în ce mai rău. Jean Monnet zicea, acum mai bine de 50 de ani că „oamenii nu acceptăschimbările decât în situații de necesitate; ei nu văd necesitatea decât în situații de criză.” Nimic mai adevărat. Dar cum săspui oamenilor că trebuie săstrângăcureaua După ce i-ai amăgit cu promisiuni mincinoase? Parlamentarii de atunci au votat, fara exceptie, majorarea saslariilor din invatamant. Nu au facut exceptie nici liberalii care au acum așa de mult simț critic ! Legea a trecut fără probleme, toate institutiile abilitate ale statului, nefacand exceptie nici Curtea Constitutionala si nici promulgarea ei de catre Institutia Prezidentială! Și așa cum punea problema președintele Băsescu (salarii majorate contra reformă ) totul era logic și firesc ! Excapție fac numai Tăriceanu, care știa precis ce lasăîn urma guvernării lui. Acum, când o crizăfără precedent surprinde viața economică a planetei, in ansamblul ei, in loc săne concentrăm în cautarea unor soluții flexibile și la mici adaptări din mers care săne permităsupravețuirea, o parte din noi devenim grozav de critici și pretențioși! Paradoxal, dar adevărat, electoratul părăsește, în asamenea condiții, opoziția acidă. Parlamentarii din legislatura trecutăau votat fără excepție majorarea salariilor din învățământ.
Nu au făcut excepție nici liberalii care au acum așa de mult simț critic. Legea a trecut fără probleme, nefăcând excepție nici Curtea Constituționalăși nici promulgarea ei de că tre Instituția Prezidențială. Și așa cum punea, atunci, problema, președintele Băsescu (salarii majorate contra reformă ), totul era logic și firesc. Excepție făcea numai Tăriceanu, care știa precis ce lasăîn urma guvernării lui. Și gura nu-i mai tace. Acum, când o crizăfără precedent surprinde viața economică a planetei în ansamblul ei, în loc săne concentrăm în că utarea unor soluții flexibile și la mici adaptări din mers care săne permităsupraviețuirea, o parte din noi devenim grozav de critici și pretențioși. Dezbinarea în timp de furtunăaduce răzmerițănu voturi! Ne batem joc de învățământ și acum, ca și înainte. În România își făceau studiile universitare mii de studenți arabi și de altănaționalitate. Acum? Ușor analfabetism, cu diplome de absolvire luate la barieră, contra cost. Și concedieri, șomaj, politică , politicieni, președinte, sindicate. Dacă se îngheațăsalariile, se îngheațăcumva și prețurile? Aceasta-i întrebarea. Președintele apare ba la televizor, ba la radio și ne sperie cu „colaps-ul economic”. Premierul Boc – tace. Oamenii politici au priviri sumbre, care nu dau nici o speranță. Bugetul?… Nu se știe nimic. Cine poate săstabilească ce și cum? Urmare, neliniște, încordare, nesiguranță… E tristăiarna în România, iar oamenii sunt triști ca și ea, ca iarna…
Săsperăm că atât guvernanții, cât și sindicatele și cetățenii vor înțelege care sunt imperativele momentului și unde se plaseazăinteresul național și, nu în ultimul rând, cel individual. Ce are de câștigat un salariat că ruia i se mărește leafa, dar îi scade puterea de cumpărare din cauza inflației inerente măririi? Sindicatele ar trebui sădea dovadăde realism și maturitate. Un rol important în momentul de Față îl joacă și jurnaliștii care au de ales între a-și face datoria de informare corectăa românilor și/sau cea de a ameți populația prin manipulări și tot soiul de cancanuri reale sau inventate în interesul unor grupuri restrânse. Deschideți ochii mari, ca săvedeți realitatea!
Lasă un comentariu