Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RAJDP Vâlcea a depășit cifra de afaceri de 500 miliarde lei vechi

 Sub conducerea directorului Nicolae Vălimăreanu/ În anul 2008

PROFESIONALISM. În urmăcu aproape doi ani, Nicolae Vălimăreanu s-a înhămat la o muncă extrem de grea: scoaterea Regiei Autonome de Drumuri și Poduri (RAJDP) Vâlcea din colapsul financiar în care intrase datoritămanagementului defectuos al fostei conduceri. Într-un timp foarte scurt, el nu numai că a reușit săredreseze unitatea, dar a făcut ca Regia sămeargăpe profit și sădevinăuna dintre cele mai apreciate din țară . Nicolae Vălimăreanu are planuri mari și pentru anul 2009, pe care sperăsăle ducă la îndeplinire cu succes.

Rep.: Sunteți în fruntea acestei Regii de aproape doi ani de zile. Care considerați că este cea mai mare reușităa dvs.?

Nicolae Vălimăreanu: Da, în luna mai fac doi ani de când sunt director al Regiei Autonome de Drumuri și Poduri Vâlcea. Pot spune că cea mai mare reușităeste faptul că am reușit săsalvez această unitate de la faliment. Am fost la limita de a nu mai putea participa la nicio licitație, pentru că nu mai aveam lichidități. Așadar, unitatea putea fi închisăîn orice moment. Am muncit mult însă , alături de toată echipa, și până la urmăam reușit săredresez situația. Astfel că , în decembrie 2007, unitatea a înregistrat profit destul de bun, După ce în aprilie 2007, era pe pierdere cu mai bine de 20 de miliarde de lei vechi. Din fericire, totul a mers foarte bine de atunci și în 2008 am ajuns sădepășim cifra de afaceri de 500 miliarde lei vechi. Dacă până în 2007, RAJDP Vâlcea devenise o unitate anonimă, acum ne putem mândri cu faptul că unitatea noastrăeste pe primul loc la nivel național în rândul societăților și regiilor cu același profil. Este un merit nu numai al nostru, ci și al Consiliului Județean Vâlcea care ne-a ajutat și în 2007 și în 2008 prin finanțările pe care le-a dispus pentru modernizarea infrastructurii din județul nostru. Sperăm ca și 2009 săfie un an la fel de bun.

Rep.: Care sunt obiectivele dvs. pentru perioada imediat următoare?

N.V.: Participăm la multe licitații în acest moment, atât în județ, cât și în afara lui. De exemplu, zilele acestea vom participa la licitații în localitățile Lăcusteni, Slătioara, Zătreni, Rm. Vâlcea și Drăgășani din județul Vâlcea, dar și în localități din județele Argeș, Olt și Gorj. Majoritatea investițiilor se referăla modernizare de drumuri, canalizări și alimentări cu apă. Și în același timp asigurăm lucrările propuse și pregătite de Consiliul Județean în interiorul județului.

Rep.: Care ar fi cea mai mare lucrare pe care o executați acum?

N.V.: În această perioadă executăm mai multe lucrări de iarnă. însă mai avem lucrări de investiții care sunt într-o stare avansatăcum ar fi podul din beton armat din comuna Racovița, modernizarea drumului ce face legătura dintre localitățile Racovița și Perișani. De asemenea, mai avem în construcție un pod în comuna Crețeni, o modernizare de drum în orașul Bălcești, un pod la Berislăvești și multe alte lucrări pregătitoare.

Rep.: La ora actualăRAJDP Vâlcea beneficiazăde utilaje performante, care văsunt necesare pentru a câștiga licitații importante?

N.V.: Nu pot spune că suntem la zi cu dotarea tehnică . Cel puțin nu suntem la nivelul firmelor puternice din țară și din afara țării care participăcu noi la licitații. La ora actualăavem un program de dotări cu utilaje propus de Consiliul Județean Vâlcea. Anul trecut, aveam speranțe de a achiziționa o instalație de preparare a mixturilor asfaltice, însă nu am reușit. Poate reușim anul acesta. De asemenea, mai avem nevoie de un încă rcă tor frontal de 3,4 metri cubi. Avem propus pentru achiziții un excavator, un autogreder și mașini de marcaj, precum și câteva instalații specifice sezonului de iarnă. Nu cred că le vom lua pe toate anul acesta, însă sperăm ca măcar instalația de preparare a mixturilor asfaltice săo putem lua.

Rep.: În 2007 se vorbea de disponibilizarea unui anumit număr de muncitori ai RAJDP. Care este situația în acest moment?

N.V.: Din păcate, în cursul acestui an va trebui săfacem restructurări pentru că avem un surplus de personal Tesa, indirect productiv. Pentru a le asigura acestor oameni salariile, noi trebuie săavem lucrări suplimentare de peste 80 de milioane lei vechi. Am vorbit despre aceste probleme și cu Comitetul Sindical și am ajuns la un consens. până în primăvară nu se va întâmpla, însă , nimic.

Rep.: În ce relații sunteți cu președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea?

N.V.: Pot spune că bune. Președintele Consiliului Județean este o persoanăfoarte activăși muncitoare și din acest punct de vedere ne cam asemănăm. Pe de altăparte, consider că orientările politice ale fiecă ruia nu au nicio legăturăcu respectul dintre două persoane și nici cu activitatea pe care o desfășurăm zi de zi.

Rep.: Văveți da demisia din Partidul Național Liberal Vâlcea dacă va fi o condiție pentru ca dvs. sărămâneți în funcția de director al RAJDP Vâlcea?

N.V.: Nu vreau săcomentez acest lucru acum. Aștept sămi se propunăacest lucru și După aceea voi lua o decizie. până atunci, nu vreau săimplic politica cu munca pe care o desfășor aici, pentru că nu mi se pare corect.