Generația ciudaților
FRUSTRARE. Emo kids, așa cum sunt ei denumiți, pot fi întâlniți peste tot. Pe stradă, în parcuri, la film, adunați în grupulețe. Au fel de fel de piercinguri în buzăși sprânceană, se îmbracă în negru cu dungi și pătrățele, au frizuri ciudate care, de obicei, le acoperăo jumătate din Față , poartăpodoabe sub formă de schelete și zeci de brățări. Ei fac parte din noul val de adolescenți. Nu îi unește doar stilul vestimentar, ci și muzica pe care o ascultă, dar, mai ales, atitudinea Față de viață: sunt retrași, depresivi, melancolici, antisociali și se cresteazăcu lama pe corp, iar unii dintre ei ajung chiar săse sinucidă. Deși acest curent a pătruns la noi în țară de curând, el adunădin ce în ce mai mulți adepți din rândul celor aflați la vârsta pubertății.
Curentul emo este uneori identificat cu o anumitămodă. Termenul „emo” e deseori asociat stereotipic cu blugi strâmți, breton lung întins pe o parte a feței sau peste unul sau chiar amândoi ochi, drept, negru închis la culoare, tricouri strâmte care de obicei au inscripționate pe ele numele unor trupe de rock, curele cu ținte cu catarame, teniși de pânzăîn genul converși all stars, adidași de skater sau alți papuci negri (în general vechi, ponosiți) și groși, ochelari cu ramăneagrăgroasăeventual și o geantălungătip poștaș.
Trendul emo este asociat cu un stereotip ce constă în a fi emoțional, sensibil, timid, introvertit, anxios. Mai este asociat și cu stări de depresie, tendințe de auto-provocare de răni, chiar și sinucidere. De multe ori aceste persoane au tendința săse urască , sa se considere inferioare în fața altor persoane, săfie extrem de aspre cu sine, toate acestea, culminând, uneori, cu tentative de sinucidere. Acesta stare se manifestăîn perioada adolescenței, sau perioada critică , așa cum o denumesc specialiștii, când tinerii, încercând săse regăsească , au șansa săse simtă frustrați.
Mărturii șocante
VOCEA VÂLCII văprezintă, în exclusivitate, mărturisirile unui emo-kid, care, După îndelungi insistențe din partea redactorilor noștri, a acceptat săvorbească despre sentimentele care-l încearcă și ce anume l-a determinat săfie adeptul culturii emo-kid. El se numește Dragoș, locuiește în Râmnic, și are 16 ani. Este extrem de interiorizat, timid și spune că simte că viața nu prea meritătrăită. „Am aflat, de curând, despre acest curent. L-am adoptat pentru că simt că măreprezintă. Am fost, dintotdeauna, un tip mai retras, puțin comunicativ. Datorităfelului meu de a fi, n-am prea avut prieteni. Puținii care-mi mai rămăseserăs-au îndepărtat pentru că simțeau că nu mai pot comunic cu mine. Am suferit enorm, dar, deși am încercat, nu am găsit o modalitate săfiu altfel. M-am obișnuit cu ideea că cei din jur măconsiderăun „freak” și încerc să-mi privesc existența dintr-un alt unghi, necunoscut, poate, multor tineri de vârsta mea”, ne-a spus el, privind în jos. Dragoș vorbește încet și așezat, trădând o mare nesiguranțăde sine. De abia dacă are puterea să-și privească interlocutorul în ochi. De fiecare datăcând spune ceva își atinge părul, simțind nevoia, săse asigure că cei din jur îl percep exact așa cum este el. Un băiat cu tunsoare ciudatăși haine excentrice, altfel decât cei din generația lui. Când l-am întâlnit purta o bluzăcadrilată, pantaloni deschiși la culoare, strâmți, și teniși colorați, pe care aplicase insigne cu capete de mort.
Se simte refuzat de societate
L-am întrebat pe Dragoș dacă a încercat vreodatăsăse taie așa cum au făcut alți copii, adepți ai curentului emo. Pentru o clipăși-a ridicat privirea din pământ și și-a strâns cu putere mâna stângă, încercând parcă să-și simtă pulsul. Apoi, și-a descoperit venele și le-a privit mirat, aproape fascinat. Și-a tras repede bluza peste mâncă , rușinat de gestul făcut. „Sincer? Nu, niciodată. Am auzit de prieteni de-ai mei care s-au tăiat superficial, dar n-am avut atâta curaj. M-am gândit de zeci de ori s-o fac, dar, de fiecare datăam abandonat gândul, de teamă, poate. Nu știu dacă o să mătai, mi se pare, totuși, un gest extrem. Dar știți cum este, niciodatăsănu spui niciodată, zice englezul. Mult adevăr în proverbul acesta”, a zis adolescentul. Tânărul ne-a spus că a auzit și el despre cazul fetei din București, adeptăa curentului emo, care s-a sinucis. El este de părere că tânăra a recurs la un gest extrem, dintr-un soi de teribilism, specific copiilor care aparțin acestui curent. Dragoș este un băiat ușor depresiv, care se simte marginalizat de societatea în care trăiește. De fapt, simte că societatea nu aparține lui, iar el nu-i poate aparține. Considerăcă între el și cei care-l înconjoarăs-a că scat o prăpastie enormă, peste care nu mai poate fi creat un pod de trecere înspre normalitate. Relația cu părinții este una glacială, plecată, mărturisește Dragos, din neputința acestora de a-i înțelege simțămintele, care, din punctul său de vedere sunt unele profunde, complexe. „Am urât mereu superficialitatea. Sunt o fire analitică . Încerc să-mi explic și săînțeleg tot ceea ce se întâmplăîn jurul meu. Viața este mult prea complicată, și, de asta, toate manifestările și trăirile pe care ți le oferătrebuie săîncerci săți le explici. Așa fac eu, mereu. De fapt, dacă vreți, este o modalitate de a măîmpăca cu ea. Suntem cam certați de-o vreme”, a explicat el cu un zâmbet ușor pe buze. A fost prima datăcând l-am văzut pe Dragoș zâmbind, chiar dacă era unul ironic. Ușor macabru.
Muzica ca o evadare
Pentru adolescentul de numai 16 ani, muzica pe care o ascultăîi întreține stările și este, bineînțeles, emo sau ceea ce se cheamăscreamo, un subgen al stilului emo în care, de obicei, se țipă. Formațiile lui favorite sunt From First to Last și From Autumn. Pentru Dragoș, acest curent nu este un trend, ci un mod de viață, unul care nu este deloc ușor, pentru ca are de luptat zi de zi cu prejudecă țile celor din jur. „Sunt dese cazurile în care devin, datorităînfățișării mele, batjocura celor din jurul. Foarte mulți au o părere foarte proastădespre noi. Nu pot săne suporte”, ne-a relatat el. Dragoș spune că emo l-a ajutat săse consolideze din punct de vedere moral și afectiv în fața răutății de care se lovește în existența sa zbuciumată. E un fel de refugiu din realitatea cotidiană, într-o lume plină de tente gri și negre, unde se vorbește în exces despre moarte, sânge și violență. Acești emo-kids sunt, de fapt, tineri care și-au refuzat conștient dreptul la bucuriile copilăriei, alegând, în schimb, macabrul și grotescul. De foarte multe ori, se chiunie până la sacrificiu de sine de a arăta oamenilor că sunt mai puternici decât par și că pot trece cu mare ușurințăpeste piedicile pe care, din când în când, existența le oferăoricui. Dragoș recunoaște că a mers de câteva ori, la sfatul părinților lui, la psiholog. „Psihologul nu poate săînțeleagăstările prin care trec. De multe ori, îmi vine săplâng din senin, alteori sunt extrem de tulburat de ceea ce simt. Au fost și câteva momente în care am simțit că viața nu-și mai are sensul. Îmi venea în gând chiar sinuciderea. Mi-e teamăcă , într-o zi, o săabandonez lupta cu viața „, a încheiat el, fără săne privească ochii.
Dragoș este unul dintre foarte mulții tineri rătăciți pe drumul înspre cunoașterea și regăsirea de sine. E pierdut, undeva, la mijloc. Viitorul i se pare o nebuloasă, și pare învelit într-un mister sinistru, care nu-l lasăsădoarmănoaptea. A pierdut aproape definitiv contactul cu lumea realăși pare sănu-mi mai dorească să-l regăsească vreodată. Este scârbit de starea de „a fi” și a început săse întrebe dacă , dincolo de existența pământeană, mai existăviață. Are, dacă vreți, întrebări cu substrat metafizic care l-au maturizat timpuriu și nefiresc de mult. Își petrece ore întregi în fața calculatorului, pe Internet, discutând virtual pe froumurile dedicate copiilor emo. Vrea săle afle părerile, gândurile și, cel mai important, își dorește săfie ascultat. „Nu știu dacă peste câțiva ani voi mai fi tot emo. Dar, cine știe, poate nu o sămai fiu nimic, pentru că nu o sămai exist”, a conchis el, pe un ton tragic. Apoi, din nou, pe buze i-a mijit un zâmbet ironic, întrebător. S-a ridicat de la masăcu o privire pierdută, gândind, probabil, în stil hamletian „to be or not to be”, sub promisiunea că va mai accepta sădiscute cu noi din când în când. Suntem singurii din lumea „noastră” care i-am făcut o impresie bună.
De ce EMO?
Termenul de „emo” vine de la „emotional” (adică „emotiv) care ne poate duce cu gândul la acele persoane foarte mai sensibile, afective, și ușor de impresionat. „Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considerăastfel o are datorităunor decepții peste care nu a putut trece (în cazul unora) sau datorita simplului fapt ca nu se pot integra în colectivitatea în care trăiesc. Cert este ca aceastăstare nu apare doar de dragul de a fi „emo” ci, După , așa cum au demonstrat și unii specialiști în domeniul psihologiei, de pe urma unor traume personale ce le-au modificat modul de a gândi, de a acționa. Statisticile aratăcă , la acest moment, în România existăpeste 3000 de emo, care sunt activi pe site-urile www.emoculture.ro și www.emo-kids.ro, care au propus chiar și un „ghid al sinuciderilor”.