Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

65 de infractori au fost prinși de jandarmii vâlceni

 Bilanț pozitiv în primele șase luni ale anului

SIGURANÎĂ. Cei mai mulți infractori depistați de angajații Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea sunt în domeniul piscicol, nu mai puțin de 37 de braconieri că zând în „plasa” jandarmilor vâlceni

 

[email protected]

 

Peste 5.700 de misiuni executate, 74 de infracțiuni penale constatate și 621 de amenzi aplicate. Acesta este bilanțul jandarmilor vâlceni în primele șase luni ale anului 2008. Cele mai multe probleme au fost pe linia asigurării și menținerii siguranței publice, la care s-au adăugat 243 de acțiuni în colaborare cu polițiștii, 838 de misiuni pe traseele turistice și 511 misiuni în stațiunile montane. Raportul cuprinde și activitatea jandarmilor montani, care, în primele șase luni ale anului, au salvat 6 persoane aflate în dificultate pe traseele montane din județul Vâlcea. Jandarmii posturilor montane că limănești și Voineasa au executat 2 misiuni în colaborare cu salvamontiștii, 24 împreunăcu inspectorii silvici și 42 cu angajații administrației ariilor protejate.

 

37 de braconieri prinși

 

Așa cum spuneam la începutul articolului, angajații Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea au constatat 74 de infracțiuni penale ce au fost săvârșite de 65 de vâlceni. Cei mai mulți infractori depistați sunt în domeniul piscicol, nu mai puțin de 37 de braconieri că zând în „plasa” jandarmilor vâlceni. În urma acțiunilor de amploare, ei au confiscat 20 de steci în lungime totalăde 2.500 de metri, 5 prostovoale, 3 țepoaice , 3 ancore și 4 bărci pneumatice. De asemenea, oamenii legii au mai prins 4 persoane ce tăiau lemne ilegal, 16 infractori în domeniul transportului pe calea feratăși opt vâlceni care au săvârșit diferite fapte penale.

Jandarmii vâlceni au dat, în primele șase luni ale anului, 621 de amenzi pentru consum de alcool în locuri publice, prostituție, săvârșirea în public a unor acte sau gesturi obscene sau provocarea și participarea la scandal. Mai mult, ei au aplicat 17 sancțiuni pentru tăierea ilegalăde arbori, 16 amenzi pentru comercializarea de produse fără documente de proveniență, 25 de amenzi pentru braconaj, precum și alte sancțiuni pentru acte de violențăîn sălile de sport sau pe stadion.

 

Jandarmii spun stop violenței în sport

 

Violența în sport este un fenomen care a luat amploare în ultimii ani. Cu toții am văzut îngroziți evenimentele petrecute la marile derby-uri ale campionatului românesc de fotbal. Din fericire, în județul Vâlcea nu s-au înregistrat incidente majore, asta și datorităJandarmeriei Vâlcene care a promovat o serie de campanii anti – violențăîn sport. Cu toate acestea, însă , ei au întâmpinat câteva mici probleme la competițiile din sportul vâlcean. De exemplu, în data de 22 martie 2008, un spectator vâlcean al unui meci de baschet a început să-i înjure și să-i amenințe pe susținătorii echipei B.C. Mureș. Cosmin T. – 20 de ani, din Rm. Vâlcea, a fost amendat de jandarmi cu 150 lei. În data de 9 aprilie 2008, la finalul meciului de handbal Oltchim Rm. Vâlcea – Cetatea Deva, același suporter vâlcean a agresat câțiva polițiști comunitari. Cosmin T. s-a ales și de data aceasta cu o amendădatăde jandarmi în valoare de 300 lei. De asemenea, lui i-a fost interzis accesul la meciurile de handbal pe o perioadă de 6 luni.