Fotbal, Cupa României
” CSM a pierdut la Mediaș la penaltiuri, deși a jucat cu o formație de juniori
Alin Artimon a decis sănu deplaseze titularii la Mediaș pentru meciul de cupăcu Gaz Metan, preferând să-i odihnească pentru meciul de campionat cu UTA Arad de sâmbătă. CSM s-a prezentat în Ardeal cu o formație cu nu mai puțin de șapte juniori republicani și cu tehnicianul Cristi Lazăr. În aceste condiții, vâlcenii au părut victime sigure în fața formației locale pentru care au jucat fotbaliști cu nume ca Vâtcă , Dudiță, Zaharia, Markovic, Mircea Voicu sau Boaru. Juniorii olteni s-au descurcat, însă , foarte bine și deși nu au atacat poarta adversă, au reușit sărespingăacțiunile medieșenilor și săținăscorul alb până aproape de finele partidei. În minutul 78, Boaru avea, totuși, sădeschidăscorul, cu un șut sec de la 10 metri distanțăde poarta apăratăde Perianu. Se părea că gazdele vor obține o victorie logică , dar chiar la ultima fazăa meciului Săraru a egalat cu latul, din mijlocul cerului, la singurul șut pe poartăal CSM-ului. Disputa a ajuns în prelungiri dar nici în cele 30 de minute suplimentare Gaz Metan Mediaș nu a reușit să-și apropie victoria chiar dacă a împins jocul spre poarta olteană. S-a trecut la loteria loviturilor de departajare, acolo unde lipsa de experiențăa oltenilor și-a spus cuvântul. Dragomir, Gârlă, Pârvu și Săraru au reușit săînscrie, Deaconescu a ratat în timp ce medieșenii au marcat toate penaltiurile și au reușit o victorie norocoasă.
Lasă un comentariu