Acasă Arhiva 2 Drumurile județului sunt impracticabile

Drumurile județului sunt impracticabile

DEGRADARE. Infrastructura județului Vâlcea este la pământ. Mai multe drumuri județene și comunale sunt în pericol de a se închide datorităalunecă rilor de pământ, iar în majoritatea localităților din Vâlcea podurile și podețele sunt într-o stare avansatăde degradare. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, încearcă din răsputeri sărezolve cât de cât problema drumurilor județene. Deși dispune de fonduri mici, el a dat startul lucrărilor de reabilitare a câteorva drumuri județene ce erau într-o stare avansatăde degradare. Este vorba de drumul județean ce face legătura între localitățile Șirineasa și Pesceana, drumul de la Muiereasca ce este rupt în mai multe locuri, drumul ce duce la Mănăstirea Pahomnie de la Cheia și multe altele.

Majoritatea drumurilor județene și comunale din Vâlcea sunt la ora actualăîntr-o stare jalnică . Există, din păcate, drumuri ce nu au mai fost reabilitate de zeci de ani, iar altele sunt în pericol de a fi închise datorităalunecă rilor de teren. Documentele Consiliului Județean Vâlcea aratăcă județul nostru are nu mai puțin de 967,5 kilometri de drumuri județene și 765 kilometri de drumuri comunale. Aceleași documente scot în evidențăfaptul că mare parte din aceste drumuri sunt într-o stare avansatăde degradare, iar nu puțini sunt cei care și-au rupt la propriu mașinile în craterele de pe șoselele vâlcene. Și cum asta nu ar fi de ajuns, nici podurile și podețele din localitățile vâlcene nu aratăprea bine. Zeci de poduri și podețe ce fac legătura între localități sunt degradate și nu au mai fost consolidate de 20-30 de ani. Acestea se pot prăbuși oricând și sute de familii riscă să rămână izolate. În ultimii ani, natura a făcut ravagii în mare parte din localitățile județului, contribuind considerabil la degradarea infrastructurii. De fiecare datăautoritățile județului s-au dovedit a fi neputincioase, din cauza lipsei fondurilor.

Fonduri insuficiente

De când este președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Ion Câlea a încercat săpunăun accent mai mare pe reabilitarea drumurilor. Numai că , criza Financiară și-a spus cuvântul, iar suma repartizatăde la bugetul de stat, în luna martie a acestui an, cu această destinație, nu a acoperit decât 23,26% din necesar. Așadar, pentru menținerea stării de funcționare a rețelei de drumuri din Vâlcea, a fost repartizatăsuma de 13.953 mii lei, din care 9.453 mii lei pentru drumurile județene și 4.500 mii lei pentru drumurile comunale. Mai grav, însă , este faptul că doar 20 de localități din cele 89 ale județului au primit bani pentru reabilitarea rețelei de drumuri. Nu de puține ori, conducerea Consiliului Județean Vâlcea a trimis memorii peste memorii Guvernului României, cerând fonduri consistente pentru rezolvarea acestor probleme. Din păcate, nu s-a primit niciun răspuns. „Dacă am văzut că nu ne mai repartizeazăbani de la bugetul de stat pentru reabilitarea drumurilor, am încercat săfacem cât mai multe proiecte pe fonduri europene. Astfel, am reușit sămai modernizăm câteva drumuri care erau într-o stare jalnică și mai avem câteva în vedere” – ne-a spus Ion Cîlea.

Drumuri impracticabile

Drumul județean ce face legătura între localitățile Șirineasa și Pesceana nu a mai fost reabilitat de mai bine de 30 de ani, fiind plin de gropi. La intrare în comuna Pesceana s-a format un crater imens unde oamenii au rămas de nenumărate ori cu mașinile. De-a lungul anilor, primarul localității a făcut mai multe adrese că tre autoritățile județului, în speranța că va găsi puținăînțelegere și se va rezolva problema drumului județean 677A. În van eforturile sale, însă , pentru că indiferent de cine a fost la guvernare, s-a lovit de nepăsarea autorităților. Acum însă , Ion Cîlea a decis săreabiliteze acest drum, După o vizităfăcutăîn localitate. Un alt drum ce va intra în cel mai scurt timp în reabilitări este cel ce duce la Mănăstirea Pahomnie de la Cheia. Și acolo drumul nu a mai fost făcut de foarte mulți ani, iar acum va fi refăcutăo porțiune de 2,5 kilometri ce sunt impracticabili. De asemenea, După mai multe reclamații primite, conducerea CJ Vâlcea a decis sătoarne macadam pe drumul comunal 17 Dăești – Băbuiești.

Au început lucrările la drumul din Muiereasca

În luna mai a acestui an, o comisie pentru situații de urgențăconstituitădin specialiști ai Consiliului Județean Vâlcea, Regiei Autonome de Drumuri și Poduri Vâlcea, Inspectoratul pentru Situații de UrgențăVâlcea și primarul localității Muiereasca, Ion Ungureanu, a constatat că pe DJ 658 Gura Văii – Muiereasca – Mănăstirea Frăsinei s-au reactivat alunecă rile de teren, platforma șoselei fiind în pericol de a se prăbuși în mai multe zone. Conform specialiștilor, în satul Frâncești – Coasta, la kilometrul 6+200 pe DJ 658, pe malul drept al pârâului Muiereasca, obturarea pârâului este iminentă. La kilometrul 8+100 o alunecare de teren a afectat malul drept al aceluiași pârâu și se poate produce oricând o obturare a albiei. Cea mai gravăsituație, însă , se găsește la kilometrul 9+800, acolo unde zidul de sprijin al drumului este crăpat și existăpericolul de a se prăbuși peste locuințele Mariei Andreescu și a lui Vasile Mocanu. Mai mult decât atât, la kilometrul 12+050 s-a produs o mare alunecare de teren care a antrenat 75% din corpul drumului. Alunecarea este activăîncă , iar șoseaua își poate pierde oricând stabilitatea, prăbușindu-se. Având în vedere cele constatate de comisia pentru situații de urgență, s-a luat hotărârea închiderii totale a circulației rutiere pe DJ 658. Din cauza lipsei de fonduri, autoritățile nu au putut începe lucrările pe acest drum până acum. Președintele CJ Vâlcea susține, însă , că datorităgravității situației de acolo trebuie săfacă eforturi pentru a începe reabilitarea drumului în cel mai scurt timp. Pentru început vor începe lucrările la kilometrul 9+800, pentru că , așa cum spuneam mai sus, acolo este cea mai gravăsituație, iar zidul de sprijin al drumului este crăpat și existăpericolul de a se prăbuși peste casele oamenilor.

Un pod din Frâncești stăsăcadă

Nici în localitatea Frâncești situația nu este roz în ceea ce privește starea drumurilor județene și comunale. În urma unei analize recente, conducerea CJ Vâlcea a decis săia măsuri urgente. „Am constatat că sunt probleme serioase și la Frâncești. Deocamdatăîncercă m sărezolvăm câteva dintre ele. De exemplu, vom turna asfalt pe o bretea de drum de 150 de metri în spatele sediului primăriei și pe o porțiune de 250 de metri la intersecția ce duce spre Mănăstirea Surpatele, acea porțiune fiind deterioratărecent. De asemenea, în satul Coșari drumul comunal este într-o stare deplorabilăpe o porțiune de 600-800 de metri și trebuie făcut urgent” – ne-a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea. O altăproblemăîn localitatea Frâncești este podul din statul Mânăilești care este într-o stare avansatăde degradare. Podul este deocamdatădeschis circulației, însă Ion Cîlea susține că acesta trebuie reabilitat imediat deoarece el a fost proiectat greșit încă de la început și, în cazul unor ploi abundente, este posibil ca el săcadă. De aceea, din cauza lipsei de fonduri a Consiliului Județean se vor lua 3 miliarde de lei vechi din fondul de rulment al Primăriei Frâncești pentru începerea lucrărilor în cel mai scurt timp.

Proiecte la stadiul de licitație

Pentru această toamnășefii județului mai au în plan reabilitarea a câteva drumuri județene care necesitălucrări de urgență. În acest sens, de curând, s-a declanșat procedura de licitație pentru DJ 676A – Giulești – Dozești din localitatea Fârtățești unde anul acesta vor fi făcuți doar 2 kilometri din cei 6 kilometri cât sunt prevăzuți în proiect. Mai mult decât atât, s-a dat startul procedurii de licitație și pentru drumul ce face legătura între localitățile Lădești și Glăvile, drum ce a fost afectat pe o porțiune de 3 kilometri de alunecă ri de teren.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.