Moartea prematurăa unui prieten care a că zut brusc la pat și s-a aflat în comătemporară, m-a tulburat nespus. Ficatul, bombardat de stres și de o viațădezordonată, i-a jucat festa. Transplantul acestui organ, nu mai este de mult o himerăși răposatului meu prieten i-a lipsit donatorul de organe care-l putea ajuta să-și împlinească speranța Continuă rii vieții. Muribundul și-a dorit enorm sănu ne părăsească și ne-a spus-o, printre lacrimi, înainte de a închide ochii pentru totdeauna. Lista de așteptare a viscerelor vitale pentru bolnavi este foarte mare, iar existența donatorilor aflați în moarte cerebralăaproape că nu se cunoaște. Datorităunor prejudecă ți arhaice și primitive, susținute cu abilitate de dogme religioase care au ca scop ascuns și malefic diminuarea categorică și sigurăa populației globului, conform teoriei lui Malthus, s-a înscris în mentalul colectiv refuzul de a dona organele unui corp deja mort sufletește și spiritual. De multăvreme măgândeam la această problemă, aceea a donării de organe și declar că sunt clar „pentru”. Numai că în țara noastrănu existăcadrul legislativ necesar. Totul este o batjocoră.
Dacă , până la urmă, După necesarele dezbateri la toate nivelelurile sociale, nu se voteazăaceastă lege, măcar trebuie săse facă , cum este în alte țări europene, un soi de card, pe care îl ții la tine, prin care îți dai acceptul ca organele tale săfie prelevate, dacă mori cine știe pe unde și nu are cine săte identifice urgent sau săîși dea acordul și ar fi prea târziu După aceea. Am putea lua exemplu de la cel mai spiritual popor – tibetanii – care considerăcă un trup, carcasa biologică a entității umane, poate și trebuie săfie de folos și După „existus”. De fapt, După moarte, trupul nu face altceva decât săse reînscrie prin descompunere, în elementele chimice specifice pământului.
Sufletul și spiritul se aflăîn cu totul alt plan de vibrație și nu mai au nici o legăturăcu carapacea abandonată. Dacă , metempsihotic vorbind, acesta „trebuie” sărevinăîn planul tridimensional, poate lua cu ușurințăîntreaga configurație chiar a trupului anterior din arhetipul matriceal și săși-l însușească . Dar ce am spus eu mai sus, este extrem de dificil de înțeles de mințile darwinisto-materialisto-marxisto-leninisto-ceaușisto etc., aflate la un nivel extrem de rudimentar de percepție a realității existente dincolo de cele cinci simțuri. Deci, eu cred că trebuie începutăo campanie mediatică de implementare în mentalul colectiv a necesității preluării organelor unui corp decedat și aceasta nu la nivel de „donație”.
Acum, așa cum se mediatizeazăacest imperativ, timid, neîncrezător, speriat și lipsit de persuasiune, va mai curge multăapăpe râurile țării până săse depășească pragul imbecilității sociale. Biserica binecuvânteazătransplantul, atâta vreme cât se rezolvăcriza determinatăde lipsa altor soluții de vindecare și se redăviața normalăunei persoane, dar se impune solicitarea și obținerea consimțământului în scris prealabil, expres și liber al donatorului. Eu unul mi-aș da acordul prealabil, în cazul în care aș fi în moarte cerebrală, cu specificația donării organelor celor mai săraci de pe lista de așteptare. Așa și doar așa. Sub nici o formă nu accept săintre în posesia lor niște tică loși doar pe considerentul că sunt bogătani, iar amărâții săfie perpetuu la coada listei, până când, pentru ei, deja nici nu va mai conta. Mi se pare că este de datoria mea săajut pe cineva, dacă eu nu mai pot fi ajutat și, în perspectivă, este ceva extraordinar săștiu că aș putea ajuta sau chiar salva pe cineva în felul acesta. Am văzut, de curând, buletinul unui american și avea într-un colț o inimioarămică .
Mi-a spus că asta înseamnă că a fost de acord sădevinădonator de organe în cazul în care ar intra în moarte cerebrală. El semnase și un document prin care își dădea acordul și care se afla la avocatul său, care îi ținea și testamentul, iar o copie se afla și la autorități. Poate că ar fi o metodăsimplăde a semnala că ești donator de organe, la fel cum înainte era trecutăpe buletin grupa sanguină(despre care cred că ar trebui săaparăși pe noile că rți de identitate). Cred că a dona organele în caz de moarte cerebralăar trebui săfie o decizie firească , dar din păcate lucrurile nu stau tocmai așa. Ministerul Sănătății și Media ar trebui săaibăîn vedere acest lucru și să”educe” cetățenii în acest sens. Un refuz de donare de organe din partea familiei și a pacientului, în cazul în care se ajunge la moartea clinică , reprezintăcondamnarea la moarte a altor semeni care ar mai avea o șansă. Îmi doresc săse elaboreze și săse promulge o lege în acest sens, mai ales că la noi traficul de organe este deja un lucru care nu mai mirăpe nimeni și de cele mai multe ori este o șansăa oamenilor cu bani, care din păcate nu sunt prea mulți în România, comparativ cu restul bolnavilor de pe listele de așteptare.
Un alt fenomen legat de această lege ar fi că ar mai stopa din vânzările de organe, făcute în special de oamenii săraci și fără venituri care însă nu știu la ce pericol se expun, ei înșiși. Poate, în timp, pot sădevinăun nume pe listele de așteptare. Nu știu cât de mult va fi apreciatăideea expusăaici, și, pentru a-mi satisface curiozitatea, lansez întrebarea: v-ați dona organele în caz de moarte cerebrală?
Romeo Popescu