Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

S-A SPART GAŞCA DE LA HARINVEST: PRIMELE REŢINERI ÎN ACEST DOSAR

Audieri importante în dosarul HARINVEST au avut loc vineri, 7 martie a.c., la sediul DIICOT Vâlcea fiind chemaţi la declaraţii în jur de 10 persoane implicat în acest mega-dosar de escrocherie financiară. Procurorii DIICOT Vâlcea au început cercetările în frauda derulată sub nasul ASF de către brokerul vâlcean HARINVEST. Cu o estimare de 3,49 milioane euro pagubă adusă clienţilor SSIF-ului vâlcean al unor potentaţi vâlceni, printre care îi regăsim pe Veronel Lungu, şi Ion Antonescu, cazul se anunţă a fi unul fierbinte atât pentru organele de anchetă, cât şi pentru protipendada vâlceană.

Astfel, audierile de vineri s-au lăsat cu o singură reţinere în persoana Mariei Voinea, agent de servicii de investiţii financiare în cadrul SSIF Harinvest, decizie pe care, ulterior Tribunalul Vâlcea a schimbat-o în luarea faţă de inculpată a măsurii preventive a controlului judiciar. Din informaţiile pe care le-am putut afla până în acest moment, se ştie că au avut loc 10 percheziţii în Vâlcea şi Bucureşti, dintre care două la locuinţele lui Veronel Lungu şi Ion Antonescu. De asemenea, se mai cunoaşte că de mai bine de trei luni de zile, plângerile împotriva administratorilor Harinvest curg atât la poliţie, cât şi la parchet, ele fiind reunite sub coordonarea DIICOT Vâlcea. Nu se cunoşate încă cu exactitate numărul păgubiţilor vâlceni, însă se pare că el sare de 200.

ASF, sancţiuni tardive pentru Harinvest

Preocupaţi probabil cum să câştige mai mulţi bani sau cum să impună ordonanţe de urgenţă, cei de la ASF, obligaţi să urmărească activitatea Harinvest, au dormit în papucii statului pe mii de euro, în timp ce şmecherii vâlceni făceau tranzacţii cu iz penal fără nicio jenă. Aşadar, abia în şedinţa din data de 16 decembrie 2013, ASF-ul retrage autorizaţia de funcţionare pentru SSIF Harinvest, pecum şi amendarea societăţii cu 5% din cifra de afaceri realizată în anul 2012 (338.500 de lei). ASF-ul a dat şi sancţiuni, fiind amendaţi, în principal, cei care au păgubit acţionarii şi investitorii cu o sumă care încă nu se cunoaşte, însă ea se ridică la peste 3,49 milioane euro. Acestea sunt sancţiunile:

• retragerea autorizaţiei de conducător şi interzicerea pentru o perioadă de 5 ani a dreptului de a ocupa o funcţie, de a desfăşura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condiţiile Legii 297/2004 pentru Maria Florica Boghiţoi – conducător în cadrul SSIF Harinvest SA şi amendă de 50.000 de lei.

• retragerea autorizaţiei de agent de servicii de investiţii financiare şi interzicerea pentru o perioadă de 5 ani a dreptului de a ocupa o funcţie, de a desfăşura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condiţiile Legii 297/2004 pentru Maria Voinea – agent de servicii de investiţii financiare în cadrul SSIF Harinvest şi amendă de 100.000 de lei.

• retragerea autorizaţiei de conducător şi interzicerea pentru o perioadă de 3 ani a dreptului de a ocupa o funcţie, de a desfăşura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condiţiile Legii 297/2004 pentru Carmen Cecilia Pîrvuceanu – conducător în cadrul SSIF Harinvest şi amendă în cuantum de 30.000 de lei.

• amendă de 10.000 de lei pentru Ana Maria Belu – conducător în cadrul SSIF

Harinvest.

• Pentru că membrii Consiliului de Administraţie al SSIF Harinvest nu au asigurat o administrare prudentă a societăţii, nu au evaluat şi verificat periodic eficacitatea politicilor, măsurilor şi procedurilor în vigoare şi nu şi-au îndeplinit obligaţia supravegherii conducătorilor, ASF sancţionează cu amendă în cuantum de 30.000 de lei pe fiecare membru al Consiliului de Administraţie al SSIF Harinvest (Lungu Veronel, Antonescu Ion, Ilie Mihail).

DIICOT Vâlcea, probleme cu transparenţa

„Apreciem” opacitatea DIICOT Vâlcea! La capitolul transparenţă, anchetatorii DIICOT suferă enorm. Se aştepta încă de vineri seara un comunicat de presă, dat fiind interesul public extrem de mare în jurul acestui caz, există cel puţin 200 de păgubiţi vâlceni. Pe filiera DIICOT nu a venit nicio informaţie oficială, ba, mai mult, când am încercat să aflăm ceva, ni s-a spus că atât şefa DIICOT Vâlcea, Carmen Vălimăreanu, cât şi necunoscuta purtătoare de vorbe a instituţiei nu pot fi deranjate duminica. În acest caz, le solicităm doamnelor procuror în cauză să nici nu mai audieze oameni în afara programului de lucru, afişat la intrarea în instituţie. Atât oamenii legii, cât şi cei care lucrează în presă nu au un program fix de la 8 – 16, cum există în atâtea instituţii. De aceea, este de neînţeles pentru noi, jurnaliştii, să aşteptăm ziua de luni, ca să aflăm ce s-a întâmplat cu 3 zile în urmă!