Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La primăria Berbeşti se înmulţesc abuzurile

Criticile aduse prin articole jurnalistice activităţii desfăşurate de primarul Vintilă Chelcea la Primăria Berbeşti, sunt tratate de oficialitațile și organele coercitive ale statului ca o lectură de presă şi îi afectează pe cei care comit abuzuri şi ilegalităţi, tot așa cum o face frecţia cu Galenica la un picior de lemn. Dar nu dezarmăm, ştiind că sunt mulţi cei care arhivează articolele noastre şi, când le vine lor bine, se vor folosi de ele, ca efect pervers. Ceea ce este îngrijorător, însă, este că nici o instituţie a aparatului de stat, dar şi societatea civilă din Berbeşti, nu se auto-sesizează, curmând sifonarea banilor de la buget sau a banilor europeni. Din cauza asta, s-ar mai putea spune că Vintilă Chelcea – mai marele şi mai tarele din comuna minieră vâlceană – a umplut scalda în care s-a născut – cu mult „noroc”, de se comportă atât de „fără frică” și-i merg pânzele umflate cu vânt binefăcător, arzând-o cu tupeu. Dar va veni şi ziua-n care…! Iată, acum, un nou abuz. Cam prin anul 2011, când primăriile nu aveau dreptul să cumpere autoturisme, primarul a cerut consilierilor locali aprobarea de a cumpăra cel puţin un autoturism – de transport persoane – pentru necesităţile administrative diurne la instituția sa. Solicitarea nu şi-a găsit aprobarea, dar maşina tot a fost cumpărată (15.000 euro). Ea este un autoturism marca Dacia Duster şi a ajuns în patrimoniul primăriei printr-o şmecherie. Maşina a fost înmatriculată ca „autoutilitară”, nefiind folosită niciodată pentru alte transporturi, decât transport persoane, sfidând hotărârea consilierilor locali şi voinţa legii. Zvonuri neconfirmate încă afirmă că o asemenea șmecherie de ocolirea legii au folosit-o şi primarii din comunele Alunu şi Slătioara. Transformarea calității mașinilor din „autoturisme” în „autoutilitare” s-a făcut și pe facturi, cu complicitatea vânzătorilor. C’așa merge pe la noi! Îi urăm succes domnului primar Chelcea în comiterea abuzurilor, aşteptând, totuşi, să primim un drept la replică, înainte să-l vedem cum dă cu „subsemnatul” la organele statului.

P.S.: Suntem siguri că poliţiştii din Berbeşti nu vor băga în seamă atenţionarea noastră, contabila şefă a primăriei fiind soţia comandantului Biroului de Poliţie Berbeşti. C’așa-i la noi!