Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

STOENEȘTI. Proiectul din zona Jgheaburi a fost finalizat de primarul Dumbravă

Lucrarea de 2,8 milioane de lei, începută de primarul Gheorghe Dumbravă, în zona Jgheaburi a fost finalizată de curând. Finanţarea necesară a fost asigurată de la Guvernul României, pe situaţii de urgenţă, iar investiţia a cuprins – în linii mari – stabilizarea şi consolidarea dealului sub care se află captarea şi bazinul de apă, realizarea unor ziduri de sprijin, betonarea unor porţiuni din drumul care duce până acolo şi pietruirea celorlalte secţiuni, construcţia a două poduri pe acest traseu, drenuri, rigole şi plantarea a cinci mii de salcâmi. „La ora actuală, mai este de făcut doar o cameră de captare pe traseul de un kilometru şi ceva. În rest, s-a realizat totul şi pot să spun că este o lucrare realizată impecabil. Mă bucur enorm că am dus la bun sfârşit acest proiect”, a transmis Gheorghe Dumbravă, primarul comunei Stoeneşti.