Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Teatru şi pictură la Călimăneşti

Centrul de Expoziţii şi Evenimente Seaca a fost gazda deschiderii oficiale a taberei de pictură „Vlaicu Ionescu”, ajunsă la ediţia a VIII-a, precum şi a Taberei Naţionale de Teatru „Florin Zamfirescu”, ediţia a VI-a. Ca de obicei în ultima perioadă invitat de seamă a fost actorul vâlcean, Florin Zamfirescu, cel care a reuşit să stârnească ropote de aplauze cu discursul său. „E bine că pe fiecare an ne întâlnim aici la Călimăneşti, în oraşul meu drag. Ne întâlnim şi ne comportăm ca o familie, asta este cel mai important. Anul trecut ne adunam în două clase de teatru, acum suntem în patru. Cine ştie ce o să mai fie la anul. Ceea ce este cel mai plăcut pentru mine este că mă sună participanţi la această tabără şi îmi spun că le dau lacrimile când trec prin Călimăneşti. Vă invit să le vedeţi spectacolele. Azi sunt simpli aspiranţi, mâine pot să fie mari vedete”, a spus Zamfirescu. Manifestările de la Călimăneşti vor continua până pe data de 20 iulie. În cadrul taberei de teatru vor fi lucrate şi prezentate mai multe spectacole: „Visul unei nopţi de iarnă”, „Îmi place cum miroşi” sau „Gâlceava zeilor”, marea surpriză fiind statuile vivante care vor „presta” pe străzile staţiunii vâlcene şi în parcuri. În cadrul taberei de pictură, marţi, va avea loc lansarea biografiei profesorului Joan Panisello Chavaria, zi în care se va desfăşura şi vernisajul expoziţiei de pictură a participanţilor, Muzeul Satului fiind gazda ambelor evenimente. Miercuri va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Chipuri şi închipuiri” al Irinei Sava. Pe 20 iulie se va desfăşura vernisajul final al artiştilor din tabără.