Acasă Administraţie 12,5 milioane de euro pentru canalizare în Călimăneşti

12,5 milioane de euro pentru canalizare în Călimăneşti

foto Vocea Valcii

foto Vocea ValciiLucrări intense pentru introducerea sistemului de canalizare în oraşul Călimăneşti, acolo unde se desfăşoară o investiţie finanţară de ADI APA Vâlcea. Conform primarului din Călimăneşti, Florinel Constantinescu, până acum s-a realizat în jur de 35% din investiţia totală, Jiblea Veche fiind principala zonă unde s-a lucrat în ultima perioadă.

Însă, edilul spune că cea mai grea parte a lucrării o reprezintă secţiunea de reţea de pe marginea drumului naţional care traversează localitatea. Florinel Constantinescu este conştient că în momentul în care încep săpăturile, traficul rutier va fi afectat şi asta în condiţiile în care staţiunea este plină de turişti, iar circulaţia este intensă.

„Sigur, va fi dificil pentru toţi, dar trebuie să fim înţelegători pentru că este un proiect extrem de important. Vom crea un uşor disconfort atât localnicilor, cât şi turiştilor, dar vom încerca să fim rapizi, dar şi să lucrăm bine. Acest proiect trebuie finalizat până la sfârşitul anului” – ne-a declarat primarul Florinel Constantinescu.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.