O nouă scrisoare a comisarului – şef al BCCO Alba face furori în presă. Cu doar o zi înainte să fie prezentat, din nou, în faţa instanţei de judecară a Curţii de Apel Bucureşti, pentru a se judeca prelungirea mandatului de arestare preventivă, Traian Berbeceanu a trimis o scrisoare către familie şi colegi. Dacă pe unii dintre colegii săi îi apreciază şi le mulţumeşte că sunt alături de el, pe alţii comisarul – şef îi atacă dur, pentru că, spune el, l-au trădat. Titlul scrisorii este unul zguduitor, Berbeceanu susţinând că scrisoarea reprezintă de fapt nişte „Gânduri de prizonier nevinovat”. Iată şi scrisoarea integrală a lui Berbeceanu:
„Zile şi nopţi la rând stau cu ochii priponiţi în tavanul celulei în care m-au închis. Minutele se scurg al naibii de greu… Mă gândesc la familia mea, la soţia mea minunată şi la băieţelul meu deosebit; mă gândesc la părinţii mei bolnavi şi bătrâni, la fratele meu plecat de ani mulţi în altă ţară; mă gândesc la socrii mei, la nepoţeii mei, la verişorii, unchii şi mătuşile mele; mă gândesc la prietenii mei excepţionali! De fiecare dintre ei îmi este tare dor!
Foarte mult mă gândesc şi la cea de-a doua mea familie, la colegii mei din BCCO Alba Iulia! Alături de aceştia am trăit clipe minunate, satisfacţii deosebite, dar şi dezamăgiri profunde. Alături de echipa mea am simţit de foarte multe ori gustul plăcut al victoriei, dar şi amărăciunea câte unei nerealizări
Am fost un colectiv unit, oameni pentru care sacrificiile de orice fel nu contau… Adevăraţi poliţişti ai Poliţiei Naţionale!… sunt profesionişti cinstiţi, demni, voluntari!
Mă gândesc la fiecare dintre ei, la clipele deosebite petrecute împreună… mă gândesc cu mare drag, cu bucurie… cu mândrie nemărginită! Fiecare dintre ei şi-a câştigat pe veci un loc în mintea şi sufletul meu.
Toate aceste gânduri mă încarcă pozitiv, îmi dau putere şi mă fac să îl rog zilnic pe Dumnezeu să-i ocrotească, să-i ţină sănătoşi şi uniţi! Toate acestea mă fac să lupt cu oricine şi orice până la ultima fărâmă de energie, pentru ca niciodată altul să nu păţească ca mine.
Dar, de fiecare dată, gândurile îmi sunt tulburate de amintirea celor 3-4 care au ales să trădeze echipa. Acei 3-4 care nu s-au remarcat prin nimic pozitiv, care au fost mereu «târâţi înainte» de performanţele echipei, de munca celor mulţi… acei 3-4 care pângăresc cu atingerea lor tot ce-i bun, care infectează cu respiraţia lor atmosfera minunată din rândul echipei… acei 3-4 care, datorită incompetenţei profesionale, complexelor de inferioritate în faţa performanţei, caracterelor meschine au ales să fabrice probe mincinoase, să pactizeze cu infractorii, să tăinuiască mârşăvii… Iar pentru cei 3-4 mai am un singur ordin: «MARŞ AFARĂ!»”.