Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Comisie de anchetă pentru creditul Ioanei Băsescu

Şedinţa Biroului Permanent al Senatului României ce tocmai s-a încheiat a fost una extrem de tensionată. Senatorii USL au ajuns la concluzia că ar fi foarte interesat de aflat cum a obţinut fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, creditul de la CEC Bank, cu care familia sa a cumpărat un teren agricol de peste 300 de hectare în zona localităţii Nana, din judeţul Călăraşi, pe care dat peste 1,3 milioane de euro. Ioana Băsescu a luat un credit ipotecar pe 30 de ani în valoare de peste un milion de euro, iar diferenţa de aproape 300.000 de euro a achitat-o din bani proprii.

Ei bine, senatorii au considerat oportun să înfiinţeze o comisie de anchetă care să verifice modalitatea în care CEC Bank i-a acordat creditul Ioanei Băsescu. „Şedinţa tocmai s-a încheiat, iar pentru formarea comisiei de anchetă au fost 10 voturi pentru. Doi senatori au votat împotrivă şi doi s-au abţinut. Comisia a fost înfiinţată în baza articolului 76, alin. 1 şi 2 din Regulamentul Senatului. În cel mai scurt timp, senatorii vor verifica condiţiile acordării creditului şi vor face publice raportul” – ne-a declarat senatorul vâlcean Florinel Butnaru.