Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Petre Iordache a organizat Serbările Zăpezii

Sâmbătă, 4 februarie 2012, primarul din Ocnele Mari, democrat-liberalul Petre Iordache, a organizat Serbările Zăpezii, eveniment devenit deja tradiţie. Cu această ocazie, edilul a oferit vin fiert şi carne de porc celor care au participat la serbare, atmosfera fiind una de bucurie generală. Desigur, cei mai fericiţi au fost copiii, care s-au înscris şi la concursul de săniuş, câştigătorii primind premii substanţiale. „Este o sărbătoare pe care noi o ţinem în fiecare an şi care aduce foarte multă bună-dispoziţie, mai ales în rândurile copiilor. În acest an, am tăiat un porc, pe care l-am pregătit la ceaun, pe care-l vom servi cu varză fiartă şi un pahar de vin fiert. După cum vedeţi, toţi cei prezenţi se bucură de zăpadă şi se simt de minune. E minunat să fii alături ce cei care ţi-au oferit şansa să ajungi primar. Lor, celor de aici, le datorez acest enorm privilegiu şi promit să nu-i dezamăgesc pe viitor. Dacă e aşa, îi rog să vină de fiecare dată la mine, să mă tragă de mână şi să-mi spună unde greşesc. Doar împreună putem rezolva problemele acestei comunităţi”, ne-a declarat primarul PDL, Petre Iordache. Menţionăm că la evenimentul organizat de Primăria Ocnele Mari a fost prezent şi primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu, dar şi deputatul Samoil Vîlcu. La închiderea ediției sărbătorii din acest an, mulțimea de participanți s-a arătat nemulțumită de faptul că nu au onorat cu prezenţa invitaţia liderii PSD şi PNL, de parcă Ocnele nu ar avea electori ce îi vor vota pe ei. „Ranchiuna şi disputa partinică le este străină cetăţenilor de la Ocnele Mari”, a afirmat Aurel Badea, locuitor al staţiunii balneo climaterice.

OLIVIA CÎRCIU