Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un turc și un senegalez locuiau ilegal în Râmnic

În perioada 26 ianuarie 1 februarie a.c. polițiștii Oficiului Român pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Vâlcea  au organizat o serie de acțiuni în scopul combaterii șiederii ilegale a străinilor, pe raza de competență. Astfel, au fost depistați doi cetățeni străini, care locuiau ilegal în municipiul nostru, T.D. în vârstă de 20 de ani din Senegal și A.I. de 39 de ani  din Turcia. „Ca urmare a celor constatate, pe numele cetățenilor străini au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească teritoriul României  în termen de 15 zile. Totodată cei doi cetățeni străini au fost sancționați contravențional cu amenda de 400 lei, conform O.U.G. 194/2002 republicată. Biroul pentru Imigrări Vâlcea continuă activitățile de prevenire și combatere a șiederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate și cooperând cu toate instituțiile interesate în menținerea unui climat de ordine și liniște publică în rândul comunității noastre”, se arată în comunicatul de presă al Biroului de Imigrări.

OLIVIA CÎRCIU