Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PREFECTURA VÂLCEA: Nici o localitate din județul nostru, în carantină

Ca urmare a propagării în mediul online a unor informații potrivit cărora șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, ar fi dispus carantinareaa 11 localități din județul Vâlcea până pe 15 octombrie, facem precizarea că acestea sunt informații false.

Prefectul Sebastian Fârtat a discutat în această după-amiază cu domnul dr. Raed Arafat, care a afirmat categoric că nici nu s-a pus în discuție luarea unor astfel de măsuri pentru Vâlcea, singurele restricții aplicate în județ în prezent fiind cele dispuse de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea prin Hotărârea nr. 25 și care vizează 19 localități în care rata de incidență cumulată acazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori.

Aceste restricții dispuse prin Hotărârea nr. 25 a CJSU Vâlcea prevăd reducerea activității restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor la 1/3 din capacitatea autorizată, precum și suspendarea activității operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc. De asemenea, sunt suspendate spectacolele, concertele și evenimentele culturale, precum și evenimentele private (nunți, botezuri, zileonomastice etc) și rânduielile bisericești (pomeni și parastase) în localurile publice situate în spații închise.

Totodată este interzisă organizarea de evenimente publice ocazionale de tip târguri săptămânale, târguri de produse tradiționale, bâlciuri,talciocuri, piețe volante, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise fiind valabilă doar dacă sunt mai mult de două persoane care nu fac parte din aceeași familie. Restricțiile sunt valabile până pe 14 octombrie inclusiv, însă nu afectează celelalte localități din județ și nici nu presupun închiderea sau carantinarea celor 19 localității pentru care au fost dispuse aceste măsuri.

Facem apel pe această cale la cetățenii județului să nu dea atenție și să nu distribuie aceste informații false vehiculate în mediul online și să se informeze doar din surse autorizate și verificate.