Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

MIRCIA GUTĂU la premierea concursului de Karting electric: Ori de câte ori veți dori să vă simțiți bine, veniți la Râmnicu Vâlcea! (VIDEO)

În acest week-end, centrul municipiului a fost gazda SuperCupei României la Karting electric ”Marele ePremiu al oraşului Râmnicu Vâlcea” – eKart ‘nG City Center 2019 pentru copii între 4 şi 13 ani, în organizarea Asociaţiei Clubul de Karting Bucureşti, în parteneriat cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi în asociere cu Formula Electric Promotion, Automobil Clubul Român, Federaţia Internaţională de Automobilism şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Prima SuperCupă la Karting electric din România s-a desfăşurat la Bucureşti, în anul 2017, iar de atunci s-au mai derulat ediţii ale acestei competiţii în Capitală şi în municipiul Constanţa. Prin organizarea acestui eveniment, Râmnicu Vâlcea intră în rândul comunităţilor locale care susţin sporturile şi mobilitatea în rândul copiilor şi tinerilor.
După două zile de concurs, a venit și clipa mult așteptată a premierii. Prezent la manifestare, primarul Gutău le-a adresat câteva cuvinte celor prezenți:
”Pentru mine, în calitate de primar al orașului Râmnicu Vâlcea, este o mare onoare ca în orașul nostru să aibă loc atât de multe activități sportive. Râmnicu Vâlcea este considerat drept capitala handbalului românesc și în acest an echipa de handbal a muncipiului a câștigat campionatul național. În fiecare week-end avem programate manifestări sportive.
Sper că vă simțiti bine la noi în oraș și îi felicit pe cei care au avut ideea să organizeze această competiție de karturi. Ori de câte ori veți dori să vă simțiți bine, veniți la Râmnicu Vâlcea!”a conchis primarul Gutău.