Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INCENDIU la Lungeşti: 3 persoane au ajuns la spital

Duminică, 18 septembrie a.c., la ora 15:04, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Lungeşti

Până la stingerea incendiului, au ars 3 t lucernă; 3 căpiţe coceni, două adăposturi de animale, construite din lemn cu învelitoare din ţiglă, pe o suprafaţă de circa 20 mp, acoperişul unei anexe, construit din lemn cu învelitoare din ţiglă, pe o suprafaţă de circa 48 mp şi aproximativ 5 t. lemne de foc. Din nefericire, a fost necesară şi intervenţia echipajului SMURD pentru 3 persoane: un atac de panică şi două arsuri superficiale (gradul I) la nivelul gâtului. Incendiul a fost produs de proprietar, în vârstă de 78 de ani, care a dat foc la resturi furajere fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.