Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Hoţ oprit cu 12 focuri de armă la Galicea

• Un glonţ l-a rănit şi s-a răsturnat cu maşina • După ce a primit îngrijiri medicale,  infractorul a fost arestat • Hoţul este un recidivist cunoscut de oamenii legii din Vâlcea • El are la activ câteva condamnări pentru care a fost încarcerat la Penitenciarul Colibaşi până în luna septembrie a anului 2012 • Agentul de poliţie Robert Ciucă, cel care a tras cu focurile de armă, va fi recompensat de IGPR pentru curajul de care a dat dovadă.

Un bărbat de 60 de ani, acuzat de furt calificat, a fost oprit, după ce poliţiştii vâlceni au tras nu mai puţin de 12 focuri de armă, atât în plan vertical, cât şi în direcţia maşinii cu care individul a încercat să fuga de oamenii legii. Incidentul a avut loc în noaptea de 25/26 ianuarie 2012, infractorul Ion Ilinca, din Rm. Vâlcea, a încercat să intre prin efracţie întru-un magazin din localitatea Galicea. Spre nefericirea lui, a fost auzit şi descoperit de vecini, care au chemat imediat poliţia. Astfel că, omul a fost prins în flagrant, însă a reuşit să fugă, urcându-se la volanul unei maşini ce avea numele de înmatriculare ale unui autovehicul ce fusese de mult timp casat. A urmat o urmărire ca-n filme pe şoselele vâlcene, poliţiştii făcând, în cele din urmă, uz de arma din dotare pentru a stopa hoţul. Aşadar, unul dintre agenţii de poliţie a scos arma şi a tras patru focuri de armă în plan vertical şi alte 12 focuri în direcţia maşinii. Unul dintre gloanţe a ricoşat şi l-a nimerit pe infractor, care s-a răsturnat cu maşina în şanţ. Ulterior, Ion Ilinca a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, acolo unde a primit îngrijiri de specialitate, medicii constatând că hoţul avea doar răni superficiale. „În urma acestei acţiuni s-a reuşit imobilizarea conducătorului auto. Bărbatul a fost transportat la Spitalul judeţean Vâlcea, stabilindu-se că a fost rănit superficial. Această activitate nu s-a soldat cu rănirea altor persoane sau producerea altor pagube materiale” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, Alina Teodorescu.

Hoţul recidivist

După identificarea hoţului, poliţiştii vâlceni au aflat cu stupoare că Ion Ilinca este un infractor de drept comun, un recidivist care a ieşit din închisoare abia în luna septembrie a anului trecut. Bărbatul se pare că a primit mai multe condamnări pentru zeci de furturi calificate din maşini, locuinţe societăţi comerciale şi multe altele. Chiar şi acum, pe lângă tentativa de furt din localitatea Galicea, Ilinca mai este cercetat pentru două furturi de autovehicule din judeţele Argeş şi Vâlcea, maşina cu care a încercat să fugă fiind sustrasă din localitatea Bascov, din Argeş.

Acum, Ion Ilinca se află încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea, el fiind prezentat instanţei de judecată a Tribunalului Vâlcea care a decis arestarea sa pentru 29 de zile. În schimb, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii faptei.

Poliţistul care a tras cu arma va fi recompensat

Folosirea armei din dotare pentru prinderea infractorului este considerată o faptă de curaj şi pentru acest lucru conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a propus IGPR-ului recompensarea agentului în cauză. Este vorba de tânărul agent de poliţie al Postului de Poliţie Frânceşti, Robert Ciucă. El a participat la operaţiunea de prindere a hoţului, alături de alţi 7 colegi de-ai săi, însă a fost singurul care a avut stăpânirea de sine şi curajul de a folosi arma şi de a-l prinde pe infractor. Tocmai de aceea, el va fi recompensat de IGPR, urmând a primi ori mulţumiri scrise, ori o sumă de bani sau o avansare în gradul imediat înainte de termen.