Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ADI de la Vâlcea creează disensiuni în sânul USL

POLEMICĂ. Circul continuă în USL la Vâlcea, după ce săptămâna trecută a avut loc o primă bătălie „oficială” între cele două partide ce formează alianţa, PSD şi PNL. Lupta s-a dus pe funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) APA Vâlcea, iar câştigător incontestabil a ieşit liderul social – democrat Ion Cîlea. Acum liberalii, prin vocea liderului Cristian Buican, caută ţapul ispăşitor pentru înfrângere, dar, în acelaşi timp, lansează şi un atac la adresa preşedintelui Cîlea pe care-l acuză de incompatibilitate şi de „înţelegeri ascunse” cu PDL. Sigur că nici pesedistul Ion Cîlea nu se lasă mai prejos şi îi transmite lui Buican „să pună mâna pe carte” şi să nu mai lanseze atacuri fără un suport real. Mai mult, această dispută a ajuns şi la urechile liderilor centrali ai USL.

Cristian Buican iese la „atac”

Pierderea postului de preşedinte al ADI APA Vâlcea i-a enervat peste măsură pe liberali care au început războiul cu aliaţii lor din USL. La câteva zile după bătălie, liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, a trimis mass-mediei un comunicat de presă  în care-l acuză pe co-aliatul său că se află în stare de incompatibilitate ocupând concomitent două funcţii de preşedinte, al Consiliului Judeţean Vâlcea şi al ADI APA Vâlcea. Şeful liberalilor vâlceni face referire la recomandările din ultimul timp ale Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Inspectorii acestei instituţii au declarat că nu sunt de acord ca preşedinţii de consilii judeţene sau primarii să facă parte din structurile Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară, pentru că astfel s-ar afla în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese. „Preşedintele Cristian Buican a avertizat în repetate rânduri partenerii din Uniunea Social Liberală că o eventuală candidatură a preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, poate pune în dificultate USL din cauza unei posibile stări de incompatibilitate, aşa cum reiese din recomandările fundamentate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pe legislaţia actuală. O constatare din partea autorităţilor a unei asemenea situaţii aduce atingere imaginii USL şi poate conduce la alegeri anticipate pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea. Câştigarea alegerilor pentru conducerea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea de către domnul Ion Cîlea reprezintă o stare de fapt firească, atât timp cât cei care au dreptul de a-şi exprima votul sunt persoane care prin natura poziţiei pe care o ocupă, cea de primar, depind în mod direct de deciziile unuia dintre candidaţi, în cazul nostru, de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea” – se arată în comunicatul de presă al PNL Vâlcea.

„Buican să pună mâna pe carte” – Ion Cîlea

Nici liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, nu s-a lăsat mai prejos şi le transmite liberalilor că nu există nicio stare de incompatibilitate, iar candidatura sa la ADI APA Vâlcea a avut o bază legală. Preşedintele Cîlea a invocat H.G. 855/2008, care spune că pot fi aleşi reprezentanţi ai consiliilor locale în Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară preşedinţii / vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi primarii oraşelor şi comunelor din asociaţii. Cât despre un eventual conflict de interese, Ion Cîlea îi recomandă lui Buican „să pună mâna pe carte”, pentru că numai astfel poate afla că dacă nu va vota în cadrul şedinţelor, nu poate fi acuzat sub nicio formă de conflict de interese. „Nu mă aflu în nicio incompatibilitate, liberalii să pună mâna să înveţe lecţia bine. Ce doreşte ANI nu se va putea realiza pentru că nu este normal să vină unul străin de administraţia publică judeţeană şi locală şi să ia decizii în primării sau în Consiliul Judeţean. Eventual aş putea să fiu într-un conflict de interese de tip legal, însă eu mă voi abţine de la vot pentru a evita acest lucru. Aşa că, Buican mai are multe de învăţat. Eu m-am asigurat când am candidat pentru a nu risca nimic şi a nu aduce nicio atingere USL-ului, aşa cum sugerează liberalii. Nu vor fi alegeri anticipate la Consiliul Judeţean Vâlcea, îi asigur eu de acest lucru. Pentru ştiinţa lor, în ţară mai sunt 23 de preşedinţi de Consiliu Judeţean care sunt şi preşedinţi la ADI APA. Totul este cât se poate de legal” – ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Vâlcea, Ion Cîlea.

Vinovaţii aruncă primii cu piatra/ Liberalul Pistol, negociatorul cu PDL-iştii

O altă dispută dintre pesedişti şi liberali este legată de eventualele negocieri cu reprezentanţii PDL. Pentru a ieşi învingători în „bătălia” de la ADI APA Vâlcea, atât social-democraţii, cât şi peneliştii aveau nevoie de voturile primarilor PDL. Cum învingător a ieşit Ion Cîlea, liberalii au găsit cel mai bun prilej să-i acuze pe pesedişti de colaborare cu pedeliştii. „Regretabil este şi faptul că, pentru adjudecarea unei poziţii de conducere, PSD Vâlcea refuză dialogul cu PNL Vâlcea şi colaborează fără reţinere cu PD-L, încălcând protocolul semnat la nivel central” – mai susţin liberalii în comunicatul lor de presă.

Numai că adevărul este cu totul altul. Cu ocazia manifestărilor organizate pentru sărbătorirea Zilei Unirii Mici din 24 ianuarie, liberalul Bogdan Pistol – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, a fost surprins într-o discuţie extrem de aprinsă cu liderul PDL Vâlcea, Dorel Jurcan. Junele PNL îi reproşa acestuia că primarii PDL nu s-au ţinut de cuvânt şi nu au respectat înţelegerea. „Ce facem, domnule preşedinte, primarii PDL nu au votat unitar. Unii s-au dus cu PSD-ul, alţii cu noi” – îi reproşa Pistol lui Jurcan.

Mai mult decât atât, şi în cadrul comunicatului de presă, liberalii se dau de gol, mulţumindu-le primarilor din alte partide care au votat cu ei la şedinţă. Fraza care deconspiră înţelegerea pe care PNL a avut-o cu PDL este următoarea: „Deputatul Cristian Buican mulţumeşte tuturor primarilor PNL care au votat în bloc propunerea înaintată de filiala judeţeană a acestui partid şi celorlalţi primari din alte formaţiuni politice care au susţinut candidatul liberal”. No comment!

CLAUDIA STANCIU